Sfaturi de calatorie de la Corina Caragea. Ce are grija sa faca, inainte de fiecare vacanta

Publicat: 20 sept. 2018, 16:03 Autor: D. C. Vedete

Cand nu e la pupitrul stirilor sportive, frumoasa prezentatoare este in vacanta.

Si pentru ca merge des in locatii exotice si indepartate, a cam devenit un calator cu experienta. Asa ca a inceput sa le dea oamenilor sfaturi de calatorie pe blogul ei. Astea sunt cele mai importante lucruri pe care vedeta PRO TV ti le ofera:

„Ce ai face daca ai castiga maine la Loto? Eu am tot fost intrebata asta si raspunsul il dau fara sa stau pe ganduri – nu prea joc la Loto pentru ca nu cred in banii castigati usor, peste noapte. Se duc la fel de usor. Daaar, recunosc ca daca as avea posibilitatea, as face inconjurul lumii.

Visez la o excursie de genul acesta. Sau macar sa am posibilitatea sa vad cat mai multe locuri de pe acest Pamant. Cred ca este fascinant sa faci cunostiinta cu diverse culturi, popoare, obiceiuri, locuri. Eu in asta investesc. Nu vreau bijuterii, nu masini, nu haine. Din calatoriile mele am invatat cateva lucruri. Si m-am gandit sa impartasesc cu voi din experienta mea de turist neobosit. Caci eu in vacanta nu prea ma odihnesc. Ma intorc obosita, dar bucuroasa ca ¨m-am imbogatit¨cu multe amintiri.

1. Sunt genul de turist documentat, care isi cauta atent hotelul, avionul si isi face lista de obiective de acasa. Niciodata pe ultima suta de metri, nu cred in oferte last-minute si nici nu am un job care sa imi permita asta. Cand merg departe, atunci aleg o agentia de turism in care am incredere de ani de zile.

2. Nu plec fara asigurare de sanatate ! Am patit-o in Dubai, cand o fractura a costat enorm.

Sfaturi de calatorie de la Corina Caragea

3. Ce nu imi lipseste din bagaj? Aparatul foto, mobilul si cremele de soare. Impart aici, cu voi, pe blog, pozele din vacanta, sunt mereu la curent cu ce se intampla in tara, cu cei de acasa, folosesc diverse aplicatii care ma ajuta in vacanta – pe mobil, iar cremele cu protectie solara sunt sfinte – am inteles ca sanatatea vine inaintea unui bronz impecabil.

4. Scap de sala de sport in vacanta, dar o inlocuiesc cu : bicicleta, snowboard, patinaj, role, SUP si…antrenamente pentru picioare , caci strabat orasul in lung si in lat.

5. In privinta shopping-ului, eu nu am rabdare si timp sa stau in magazine in tara, iar online inca nu am curaj sa cumpar pe nevazute. Asadar, profit de vacanta si imi rezerv , daca am timp si nevoie, o zi doar pentru shopping. Londra este preferata mea la acest capitol.

6. Bagajul a fost mereu capitolul la care am ramas repetenta – dar am invatat din greseli. Am vrut intrat in pamant de rusine cand in fata unei cozi imense la check-in a trebuit sa desfac bagajele si sa rascolesc sutienele, pantofii, cremele… sa scap cumva de 10 kilograme in plus. Plecam mereu cu tot dulapul de acasa, desi purtam doar cateva lucruri.

Plus ce mai cumparam suveniruri..Pantofi comozi, un accesoriu de efect, haine lejere, medicamente, o carte si cateva cosmetice sunt de ajuns. Stiu, nicio femeie nu ma va crede pe cuvant.

7. Turistul are parca in frunte o eticheta invizibla pentru el pe care scrie FRAIER . Cel mai mult am simtit asta in Mexic. Nu te arunca sa mananci in restaurante cu renume, in zone turistice – sunt scumpe si nu au intotdeauna cea mai buna mancare. Alege tavernele, trattoriile, restaurantele mici, ascunse.

8. Fa-ti pe cat posibil toate rezervarile pe net ca sa eviti cozile uriase de la casele de bilete. Uneori e si mai ieftin.

9. Eu aleg pentru cazare booking.com, venere.com, airbnb.com si holidayrentals.co.uk – daca vreau apartamente, case direct de la proprietar.

10. Evita marile orase de Sarbatori. Am experimentat vacanta ca o jungla la Londra si New York de Revelion – pierdere de vreme la cozi la metrou, masa, magazine, cabina de proba, nervi si preturi mari”, a scris vedeta pe siteul ei.

Publicat: 20 sept. 2018, 16:03 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă
×