Emoțiile copiilor sunt uneori ca o furtună pe cer senin – apar brusc și par greu de înțeles. Părinții și educatorii se confruntă adesea cu întrebarea: unde se termină „toanele” firești ale vârstei și unde încep semnele unei dificultăți emoționale reale? Psihoterapeutul Cazimir Comandaşu, de la Centrul EKA, ne oferă câteva repere clare dar și soluții practice pentru a sprijini copiii în dezvoltarea lor emoțională.
Cum îți dai seama că un copil are nevoie de ajutor emoțional?
„Este firesc ca cei mici să fie uneori retrași sau, din contră, plini de energie. Însă atunci când aceste comportamente devin persistente, merită să fim atenți”, explică specialistul.
Printre semnele care ar trebui să ne pună pe gânduri se numără izolarea de ceilalți copii, refuzul de a se juca sau de a interacționa cu adulții. În alte cazuri, pot apărea schimbări bruște de comportament: izbucniri de furie, agresivitate, impulsivitate sau, la polul opus, o stare de apatie și lipsă de interes față de activitățile preferate.
De asemenea, tulburările de somn și de alimentație, fricile exagerate sau plânsul frecvent sunt indicii importante. Unii copii revin la comportamente regresive, precum suptul degetului sau urinarea în pat, deși depășiseră aceste etape.
„Un alt semnal important sunt plângerile fizice repetate, cum ar fi durerile de burtă sau de cap fără o cauză medicală clară. Dacă apar mai ales înainte de grădiniță sau de școală, ele pot ascunde un stres emoțional”, adaugă psihoterapeutul.
Așadar, cheia este să observăm dacă vorbim de un comportament ocazional sau de un tipar.
Prima zi la grădiniță sau la școală – cum reducem anxietatea?
Puțini părinți uită emoțiile primei zile de grădiniță sau de școală, iar pentru copii această experiență este adesea un adevărat test emoțional. Anxietatea în fața necunoscutului este firească, dar felul în care adulții răspund la această teamă poate face diferența.
„Un simplu Și eu m-aș simți neliniștit într-un loc nou, e în regulă să simți asta poate fi un pas uriaș pentru copil”, spune Cazimir Comandaşu. Părinții pot să își pregătească micuții din timp, vizitând împreună noul mediu sau inventând jocuri de rol care să îi ajute să se familiarizeze cu ideea.
Rutinele previzibile sunt esențiale – copiii se simt mai în siguranță atunci când știu ce urmează. Iar despărțirile, deși dificile, ar trebui să fie scurte și consecvente. Un mic ritual de rămas-bun, cum ar fi „Îți urez o zi frumoasă și vin după tine după masa de prânz”, transmite copilului siguranță și stabilitate.
Profesorii și educatorii au și ei un rol central: o primire caldă dimineața, atenția la fiecare copil și reguli simple, clare, care oferă structură. Activitățile creative – desen, povești, jocuri simbolice – pot deveni un refugiu prin care copiii își exprimă emoțiile.
Cum discutăm cu copiii despre emoțiile lor?
Un copil mic nu are încă un vocabular emoțional dezvoltat, așa că îi este greu să pună în cuvinte ceea ce simte. De aceea, jocul, desenul și poveștile devin limbajele sale preferate.
„Jocul de rol este extrem de eficient – întrebări precum Ce ar face ursulețul tău dacă i-ar fi frică? îl ajută pe copil să exprime trăirile sale într-un mod sigur și indirect”, explică psihoterapeutul.
Etichetarea emoțiilor de către adult este un alt pas esențial: „Pari trist, vrei să vorbim despre asta?” îl ajută pe copil să înțeleagă și să numească ceea ce simte. În locul întrebărilor închise – „Ești trist?” – putem folosi unele deschise: „Cum te-ai simțit când s-a întâmplat asta?”.
Desenul are și el un rol important. Prin chipuri triste, vesele sau speriate, copiii își proiectează emoțiile pe hârtie. În plus, acest proces îi ajută să se detașeze și să privească emoțiile din afară.
Cel mai important ingredient rămâne răbdarea. „Uneori copilul are nevoie de timp pentru a se simți suficient de în siguranță încât să își exprime emoțiile”, subliniază Cazimir.
Stima de sine – piatra de temelie a dezvoltării copilului
Când vine vorba despre copii, stima de sine este fundamentul pe care se clădește întreaga lor personalitate. Potrivit lui Cazimir Comandaşu, ea se formează prin ceea ce numim „oglindire emoțională” – modul în care copilul este văzut, validat și acceptat de adulții importanți din viața sa.
Un copil care primește apreciere nu doar pentru reușite, ci și pentru efort, care este ascultat și înțeles, își dezvoltă o imagine de sine sănătoasă. În schimb, critica repetată, comparațiile cu alți copii sau lipsa de atenție la emoțiile lui duc la mesaje negative precum „nu ești suficient de bun” sau „nu ești capabil”.
„Chiar și lipsa de autonomie – atunci când copilul nu este lăsat să încerce singur sau este corectat constant – transmite, indirect, mesajul că nu poate reuși fără adult”, explică psihoterapeutul. În timp, acest tip de experiențe scad încrederea copilului în propriile abilități.
Cum putem preveni acest lucru? Prin validarea efortului, chiar și atunci când nu se finalizează cu o reușită, prin evitarea comparațiilor și prin oferirea unor responsabilități potrivite vârstei. Ascultarea activă și empatică, însoțită de răbdare, îl ajută pe copil să simtă că este văzut și valorizat.
Concluzie: emoțiile copiilor au nevoie de spațiu, nu de grabă
Copiii nu au nevoie de perfecțiune, ci de adulți care să le fie alături, care să le valideze trăirile și să îi ajute să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul lor. Semnele emoționale ascunse pot fi trecute cu vederea dacă nu suntem atenți, dar cu empatie, răbdare și sprijin consecvent, părinții și profesorii devin adevărați „arhitecți” ai echilibrului emoțional al celor mici.
Emoțiile copiilor sunt un univers complex, dar și o oportunitate de a construi o relație autentică. Așa cum spune psihoterapeutul Cazimir Comandaşu, atunci când îi ascultăm cu adevărat, îi ajutăm să crească încrezători, curioși și echilibrați.
foto: PR / pixabay.com