Selly nu a ținut cont de nimic și a organizat o super petrecere de ziua lui! Distracția l-a costat destul de scump și nu ne referim la cât a cheltuit pentru o seară de neuitat, ci la faptul că a primit din partea autorităților o amendă uriașă, după ce mai multe imagini din acea seară au fost făcute publice.
Celebrul vlogger și-a dorit să petreacă alături de toți prietenii săi ziua de naștere. În această perioadă, autoritățile nu permiteau petrecerile private din cauza pandemiei provocate de noul coronavirus. Cu toate acestea, celebrul vlogger a organizat cheful într-un local din județul Ilfov, la care au participat zeci de prieteni.
Din nefericire pentru acesta, poliția a aflat de pe Instagram despre noaptea albă pe care au avut-o.
De la party nu au putut lipsi bineînțeles cele mai ascultate voci, astfel Tzancă Uraganul și Costel Biju, i-au încântat pe tineri până dimineață.
Pe imagini se poate vedea cu ușurință faptul că regulile de distanțare socială nu s-au respectat.
Pe contul de Instagram al celebrului vlogger au fost publicate mai multe filmulețe, iar pentru acetă aroganță autoritățile au dat amenzi în valoare de 15.000 lei.
“Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că a fost organizat un eveniment privat, la data de 28 februarie a.c., polițiștii orașului Snagov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în orașul Snagov a fost organizat un eveniment privat, la care au participat peste 20 de persoane, încălcând normele de protecție sanitară.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, până la acest moment, proprietarul societății, un participant și organizatorul evenimentului. Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală”, a precizat Poliția Ilfov, într-un comunicat remis presei.
Sursă foto: Arhivă Ciao