Se vor deschide bisericile? Patriarhia cere redeschiderea lăcașelor de cult! Patriarhia Română cere redeschiderea bisericilor, deşi ne aflăm încă în perioada de stare de urgenţă impusă de pandemia de coronavirus.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, spune că normalizarea vieţii sociale trebuie să includă şi dreptul oamenilor de a participa la viaţa religioasă, respectând măsurile de protecţie necesare. Reprezentanţii bisericii mai spun că vor face demersuri pe lângă autorităţi, pentru redeschiderea lăcaşurilor de cult, relatează antena3.ro.
Ministrul de Interne Marcel Vela a spus că redeschiderea bisericilor în plină pandemie de coronavirus trebuie gândită foarte bine şi a precizat că este nevoie şi de ajutorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în acest caz.
„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile care simt nevoia să meargă la biserică şi atunci trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în această primă fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, fără a fi speculat politic, să vedem ce putem face”, a spus Marcel Vela.