Se relaxează restricţiile în Capitală. Rata de incidenţă a scăzut sub 3,5 la mie

Publicat: 26 apr. 2021, 11:53 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Se relaxează restricţiile în Capitală. Rata de incidenţă a scăzut sub 3,5 la mie

Luni, rata de incidenţă cumulată calculată la 14 zile a ajuns în Bucureşti la 3,46 la mie. Prefectul Alin Stoica a declarat la Digi24 că a convocat deja Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, iar dacă şi autorităţile sanitare sunt de acord, de la miezul nopţii nu se mai aplică restricţiile de weekend.

Bucureştenii vor putea intra în case până la ora 22:00 în loc de ora 20:00 şi la sfârşit de săptămână, iar magazinele vor avea în weekend acelaşi program pe care îl au în timpul săptămânii.

Cinematografele şi restaurantele nu îşi schimbă încă programul, a spus Alin Stoica, deoarece acestea au nevoie ca rata de infectare să coboare sub 3 la mie. Însă, se vor putea redeschide sălile de sport.

Bilanţ coronavirus România

Până ieri, 25 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.046.264 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 972.476 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.542 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 249 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În intervalul 24.04.2021 (10:00) – 25.04.2021 (10:00) au fost raportate 127 de decese (66 bărbați și 61 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

118 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 7 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 26 apr. 2021, 11:53 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă