Marea Britanie va colabora cu OMS pentru a crea „radarul pandemic”. Noile variante ale coronavirusului ar putea fi descoperite mult mai uşor

Publicat: 21 mai 2021, 10:45 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Marea Britanie va colabora cu OMS pentru a crea „radarul pandemic”. Noile variante ale coronavirusului ar putea fi descoperite mult mai uşor

Marea Britanie va colabora cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a dezvolta un sistem de „radar pandemic”. Această decizie a fost luată pentru a identifica rapid noile variante ale coronavirusului şi pentru a urmări bolile emergente la nivel global, astfel se asigură că lumea nu va mai fi „luată pe neaşteptate”.

Biroul Johnson a explicat faptul că va implica o reţea de hub-uri de supraveghere care ar putea fi atentă la focare şi ar putea împărtăşi date despre noile tulpini de coronavirus şi rezistenţa lor la vaccin, potrivit Reuters.

„Abordarea globală a COVID-19 şi asigurarea că suntem mai pregătiţi pentru ameninţările viitoare pentru sănătate sunt o prioritate absolută pentru preşedinţia G7 din Marea Britanie”, a spus Johnson.

„Lumea nu trebuie să mai fie luată prin surprindere iar, de un virus care se răspândeşte printre noi fără control. Trebuie să construim un sistem de supraveghere a bolilor adecvat pentru secolul XXI, cu schimb de date în timp real şi secvenţiere şi răspuns genomic rapid”, a mai explicat acesta.

Marea Britanie, principalul partener al OMS

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că Marea Britanie a „dat un exemplu puternic pentru supravegherea şi secvenţierea agenţilor patogeni, precum şi pentru dezvoltarea vaccinului”.

„Sunt încântat că, prin intermediul premierului Johnson, Marea Britanie va fi partener cu OMS pentru a contribui la o supraveghere globală mai puternică şi la o lume mai sigură”, a spus el.

Vineri va avea loc un summit, acolo unde liderii celor mai mari economii ale lumii vor adopta o declaraţie care recomandă acţiuni voluntare pentru a stimula producţia de vaccin anti-COVID-19, împiedicând Statele Unite şi alte naţiuni să renunţe la brevete.

De asemenea, producătorii de medicamente vor anunţa că vor furniza cantităţi mari de vaccinuri anti-COVID-19 ieftine naţiunilor sărace în acest an, pentru a încerca să remedieze un dezechilibru global, a declarat un oficial al UE.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 21 mai 2021, 10:45 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă