Scenariul propus de dr. Alexandru Rafila: ”Acea ţintă de obţinerea a imunităţii de grup ar putea fi atinsă toamna”

Publicat: 28 apr. 2021, 15:09 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Dr. Alexandru Rafila a făcut o serie de declarații referitoare la pandemia de coronavirus. Specialistul susține faptul că imunitatea de grup la temutul virus ar putea fi atins în septembrie – octombrie, în condițiile în care 5 milioane de persoane se vor vaccina până la 1 iunie.

Specialistul Alexandru Rafila a declarat faptul că se gândește la cel mai optimist scenariu, și anume faptul că există șansa ca în lunile septembrie – octombrie să se reușească o iuminizare de grup în fața virusului, în condițiile în care până la data de 1 iunie vor fi vaccinați 5 milioane de români, arată Adevărul.ro.

„Eu cred, şi mă refer la scenariul cel mai optimist pe care îl văd, dacă tragem toţi în aceeaşi direcţie şi toate aceste dezbateri, polemici şi vorbărie care, din punctul meu de vedere, este excesivă în această perioadă, referitoare la diverse lucruri pe care le facem în domeniul sănătăţii publice, atunci probabil că acea ţintă de obţinerea a imunităţii de grup ar putea fi atinsă toamna, la sfârşitul lunii septembrie sau în luna octombrie. Adică, o perioadă suficientă de timp în care să putem să menţinem acest ritm de 100.000 de persoane vaccinate zilnic, care ar oferi atingerea ţintei respective”, a declarat Alexandru Rafila miercuri la Parlament.

Dr. Alexandru Rafila: „Restricţiile oferă doar momente de respiro”

De asemenea, se pune accentul pe vaccinarea a milioane de români.

„Restricţiile oferă doar momente de respiro, adică se introduc restricţii mai mult sau mai puţin dure, scade la un moment dat incidenţa bolii, ele se ridică, după care, după un interval de timp, restricţiile se reintroduc. Vreau să terminăm cu această reîntoarcere la restricţii şi să urmăm calea în care restricţiile sunt ridicate o dată pentru totdeauna”, a conchis el.

sursă foto: captură video Youtube

Publicat: 28 apr. 2021, 15:09 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×