Scandal în televiziune, după ce Mircea Radu ar fi fost acuzat că a falsificat declarația de avere. Marina Almășan, sancționată?

Publicat: 23 sept. 2020, 08:47 Autor: Andreea Voicu Vedete

La jumătatea lunii septembrie a acesui an, prezentatorul tv Mircea Radu ar fi fost acuzat că și-ar fi falsificat declarația de avere. Acum, însă, și Marina Almășan, prezentatoarea emisiunii ”Femei de 10, bărbați de 10” ar fi sancționată, după ce și-a expus părerea în mod public față de cele întâmplate.

Mircea Radu și-ar fi declarat doar jumătate din banii pe care i-ar fi primit din partea TVR pentru emisiunea ”Down the Road-Aventura”, spunând că pentru aparițiile respective el ar fi primit 64.670 de lei și nu 112.74 de lei.

”MediaSind TVR cere conducerii TVR demiterea de urgență a lui Mircea Radu din toate funcțiile deținute în TVR, iar Comisiilor de specialitate ale Parlamentului demararea unei anchete privind condițiile în care s-a încheiat un asemenea contract plătit cu sume discreționare din bani publici”, se arată într-un comunicat remis de Mediasind în data de 15 septembrie.

Acum însă, și prezentatoarea emisiunii ”Femei de 10, bărbați de 10”, Marina Almășan, este luată ”în vizor” de către șefi, după ce și-a expus părerea vis-a-vis de cele întâmplate în cazul colegului ei de trust.

„Oricum, eu și colegii mei am fost șocați și de banii halucinanți primiți de Mircea la TVR, dar mai ales de gafa impardonabilă pe care a făcut-o, tăinuindu-și veniturile în declarația de avere”, declarase prezentatoarea pentru GÂNDUL.

După declarațiile făcute, Marina Almășan ar fi fost amenințată că va fi sancționată disciplinar.

„Declarațiile făcute de jurnalista TVR publicației gandul.ro, referitoare la prejudiciul de imagine provocat de intenția lui Mircea Radu de a ascunde suma reală pentru prestațiile sale la emisiunea Down the Road, a provocat o criză de nervi din partea șefei instituției, Doina Gradea și a consilierului său de management și șef al comunicării din TVR. Aceasta a dat ordin așa-zisului consilier de etică, Andraș Istvan Demeter, să facă o anchetă administrativă pentru ca Marina Almășan să fie sancționată disciplinar pentru curajul de a apela la dreptul la opinie”, se arată într-un comunicat al MediaSind, arată CLICK.

Marina Almășan: ”Nu li se întâmplă nimic celor care fac fals în declarații și li se întâmplă celor care își spun o simplă părere?!”

„Sunt uluită cum o simplă părere, spusă despre o situație punctuală din instituția pe care o cunosc, de 30 de ani, mai bine decât propria casă, poate genera astfel de furtuni. În ce țară trăim?!? Adică… nu li se întâmplă nimic celor care fac fals în declarații și li se întâmplă celor care își spun o simplă părere?! Îi înțeleg până și pe colegii mei, care preferă să stea în umbră, dar mă felicită, în privat, pentru atitudine: dacă eu, cu poziția și notorietatea mea, am parte de un astfel de tratament (și , credeți-mă, din decență încă nu povestesc totul!), ei…la ce să se aștepte? Să li se ia emisiunile, să li se bage bețe-n roate sau chiar să fie puși pe liber?! Nu toți au inconștiența mea, de a se arunca în luptă (sper nu cu morile de vânt). Dar prezența alături de mine a unor avocați străluciți si a puternicului sindicat MediaSind îmi dă certitudinea că lupta va fi corectă și că, în final, va câștiga…TVR!”, a mai spus prezentatoarea tv.

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 23 sept. 2020, 08:47 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×