România, pe un trend ascendent: 7000 de infectări/zi până la sfârșitul lunii?

Publicat: 09 oct. 2020, 08:53 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Situația din România nu este una tocmai bună, căci în ultima săptămână numărul de cazuri de infectări cu noul coronavirus a crescut dramatic. În doar 24 de ore, România a înregistrat pese 3000 de cazuri de persoane infectate cu virusul chinezesc.

Un document cu prognoza evoluției situației din țara noastră arată că până la finalul lunii am putea depăși 70.000 de persoane infectate cu noul coronavirus. Într-o singură zi, România ar putea depista 7000 de cazuri noi de infectare. Documentul care se află pe masa Guvernului arată că pragul respectiv ar putea fi depășit în data de 27 octombrie, arată Antena 3.

Pragul respectiv ar putea fi depășit în condițiile în care autoritățile din țară nu vor mai lua nicio măsură complementară. Până în acest moment, în anumite județe din țară, autoritățile au început să aplice anumite măsuri pentru a limita răspândirea cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 3130 de cazuri noi de infectare

Bilanțul este unul îngrijorător: 3130 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România în ultimele 24 de ore, fiind un alt record absolut de la începutul pandemiei. Până ieri, 8 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 145.700 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 113.112 pacienți au fost declarați vindecați. În intervalul 07.10.2020 (10:00) – 08.10.2020 (10:00) au fost raportate 44 de decese (28 bărbați și 16 femei).

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.491. Dintre acestea, 607 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.598.262 de teste. Dintre acestea, 30.191 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.626 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.565 la cerere.

Pe teritoriul României, 13.325 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.989 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 25.603 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
Publicat: 09 oct. 2020, 08:53 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×