Reuniune de ”gradul zero” în Turcia! Cristi Borcea se distrează într-o vacanță de 5 stele alături de Valentina Pelinel și 6 dintre copiii săi

Publicat: 27 iun. 2021, 19:40 Autor: Dora Bazavan Vedete

Fericire mare în familia lui Cristi Borcea! Omul de afaceri și frumoasa lui soție, Valentina Pelinel, se bucură de o vacanță la Bodrum, în Turcia, într-o formulă aproape completă.

Doar că vacanța nu este una oarecare, ci plină de adrenalină. Și asta pentru că, pe lângă gemenele de 2 ani și 4 luni și superbul băiat Milan, în vârstă de 5 ani, pe care îi are din căsătoria cu Valentina Pelinel, Cristi Borcea îi are alături, în Turcia, și pe copiii din căsnicia cu Alina Vidican, fetița lor, Gloria, care urmează să împlinească 6 ani pe 24 iulie, și Alex, băiatul cel mare, în vârstă de 9 ani. De asemenea, Melissa, fata de 18 ani, din căsătoria cu Mihaela Borcea, care și-a serbat recent majoratul, este și ea alături de tatăl său în Turcia, și de frații ei.

Cristi Borcea este extrem de fericit în aceste momente pentru că își are copiii alături. Este mare veselie acum în familia lui. Copiii se distrează de minune împreună, sunt fericiți cu toții pentru că s-au reunit, mai ales că se văd de două ori pe an și atunci profită de fiecare minut petrecut împreună, alături de frați și surori.

De altfel, într-un interviu acordat exclusiv pentru CIAO.RO, Valentina Pelinel ne-a povestit cum se înțelege Milan, fiul ei de 5 ani, cu surorile lui gemene, dar și ce fel de tată este Cristi Borcea și ce relație are cu copiii.

Cristi este un tată excelent și se vede experiența lui, deoarece cu Milan comunică și se conectează așa de ușor. Au activități preferate pe care le fac doar ei, joacă fotbal, merg la pescuit, grădinăresc, merge la birou cu tati și îi văd cum se construiește între ei o echipă, o relație specială doar a lor. E normal să fie așa, și îi încurajez mereu, deoarece îmi doresc că Milan să aibă un reper masculin puternic… Fiecare dintre noi găsește moduri diferite să petreacă timp de calitate cu copiii. Amândoi îi răsfățăm și simțim nevoia unor activități diferite cu fiecare părinte. Ne jucăm și împreună și separat, dar, în mod natural, copiii sunt mai cooperanți cu tatăl. De multe ori el abia așteaptă să ajungă acasă ca să prindă copiii înainte de culcare”, povestea Valentina Pelinel.

Cât despre soțul ei, Cristi Borcea, Pelinel a rezumat relația lor la un frumos parteneriat și o chimie specială pe care o au unul față de celălalt.

Între noi există o chimie specială și o bună comunicare și în acest mod reușim să trecem peste perioadele grele, inevitabile într-o căsnicie,  așa cum se regăsesc în viețile tuturor. Într-un parteneriat devii una și aceeași persoană,  iar cu dragoste și răbdare treci peste orice moment dificil”, a declarat, în preajma sărbătorilor de Paște, Valentina Pelinel, pentru Ciao.ro.

 

 

Publicat: 27 iun. 2021, 19:40 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă