Este o descoperire rară care ar putea ajuta la elucidarea expediţiilor acestor navigatori talentaţi din Evul Mediu, potrivit AFP.
Rămăşiţele unei corăbii vikinge au fost descoperite în Norvegia. Arheologii au anunţat luni că rămăşiţele corăbiei vikinge au fost îngropate în sud-estul Norvegiei,
Forma tipică de ambarcaţiune a fost detectată cu ajutorul unui radar care a pătruns în sol, la aproximativ 50 de centimetri într-un tumul situat deasupra unui mormânt viking din Halden, o municipalitate aflată la sud-est de Oslo.
„În mijlocul mormântului am descoperit ceea ce numim o anomalie, ceva care se distinge de restul şi care are în mod cert forma şi dimensiunile unei corăbii vikinge”, a declarat pentru AFP arheologul Knut Paasche de la Institutul norvegian pentru studiul patrimoniului cultural (Niku).
„Ceea ce nu putem spune cu certitudine, este starea de conservare. Da, a existat o ambarcaţiune în acest loc, dar este dificil să spunem cât lemn a rămas”, a explicat specialistul.
Doar trei corăbii vikinge în stare bună de conservare au fost descoperite până acum în Norvegia, ultima dată (vaporul Oseberg) în 1903. Toate trei sunt astăzi expuse într-un muzeu din apropiere de Oslo.
„Avem nevoie de alte descoperiri pentru a putea afla cum arătau aceste corăbii şi pentru a afla mai multe despre modul în care navigau vikingii”, a spus Paasche.
Lipsită de provă şi de pupă, silueta descoperită în Halden măsoară 20 de metri lungime, ceea ce ar putea fi una dintre cele mai mari bărci de vikingi descoperite în această ţară, potrivit Niku.
Institutul se gândeşte acum la ce va urma, o încercare de excavare fiind exclusă în această perioadă a anului.