Prognoza meteo în perioada 10 mai – 7 iunie 2021. Surprize majore anunțate de meteorologi!

Publicat: 11 mai 2021, 10:54 Autor: Elena Arhiva
Prognoza meteo în perioada 10 mai - 7 iunie 2021. Surprize majore anunțate de meteorologi!

Chiar dacă vara se apropie cu repeziciune, meteorologii anunță pentru ultima lună a primăverii, o vreme schimbătoare, astfel că până pe 24 mai, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale, apoi devin obișnuite pentru această perioadă a anului.

10 mai – 7 iunie 2021

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Dar cu o posibilă ușoară abatere termică pozitivă în regiunile intracarpatice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval. Dar cu posibilitatea unui ușor excedent, local, în regiunile vestice și sud-vestice, dar și a unui ușor deficit în centru și nord-est.

17-24 mai 2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în jumătatea estică a țării. În rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, excedent ce va fi mai pronunțat în regiunile sud-vestice.

 24-31 mai 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Posibil ușor mai coborâte în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și la munte.

31 mai – 7 iunie 2021

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestui interval, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile, anunță ANM.

Publicat: 11 mai 2021, 10:54 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă