Profesorul Alexandru Rafila susține faptul că școlile pentru clasele primare ar trebui redeschise, deoarece elevii nu ar trebui ținuți în fața unui monitor, acasă, ci ar trebui să interacționeze între ei.
Profesorul Alexandru Rafila susține că elevii de clasele primare ar trebui să interacționeze între ei, pentru că altfel vor avea probleme atunci când vor crește. Astfel, medicul susține că școlile pentru clasele primare ar trebui redeschise.
„Nu am fost predictivi, am fost doar reactivi. Noi am închis şcolile când nu era cazul. Este foarte clară poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind menţinerea deschisă a şcolilor, măcar a celor primare, pentru că aceşti copii, dacă au condiţii de învăţământ, şi şcolile am înţeles că au fost amenajate în acest sens, trebuie să primească copiii.
Copiii noştri nu pot deveni nişte copii cu foarte serioase tare, nu în procesul educţional şi în procesul dezvoltării ca viitori adulţi, din punct de vedere psiho-social. Asta este principala problemă. Copiii trebuie să interacţioneze unii cu alţii, trebuie să interacţioneze cu cadrele didactice, nu putem ţine un copil în faţa unui ecran luni de zile pentru că ne e frică de ce s-ar putea întâmpla, pentru că nu ne pregătim sau pentru că negăm recomandările unor organizaţii internaţionale”, a spus Alexandru Rafila, potrivit Cancan.
Profesorul Alexandru Rafila consideră faptul că măsura închiderii piețelor nu ar avea vreun ”impact asupra transmibilității”, dar are unul vis-a-vis de nivelul de viață al oamenilor care trebuie să meargă la cumpărături în alte părți.
„Mi se pare o măsură care nu are niciun fel de impact asupra transmisibilităţii, dar, cu siguranţă, are impact asupra nivelului de viaţă al persoanelor care sunt forţate să meargă să cumpere în alte locuri care sunt cu siguranţă mai costisitoare şi cred că afectează şi producătorii din România”, a încheiat doctorul.
Sursă foto: capturi video youtube