Prinţul Andrew din Marea Britanie se retrage din activităţile regale

Publicat: 20 nov. 2019, 21:45 Autor: Simona Vedete
Prinţul Andrew din Marea Britanie se retrage din activităţile regale

Unul dintre fiii reginei Elizabeth a II-a, a anunţat miercuri seară renunţarea la atribuţiile regale în viitorul apropiat.

Prinţul Andrew din Marea Britanie se retrage din activităţile regale, din cauza scandalului generat de complicitatea cu miliardarul american Jeffrey Epstein.

Prinţul Andrew a anunţat că se va retrage din activităţile publice pentru „viitorul apropiat”. Andrew a declarat că manifestă „o înţelegere profundă” faţă de victimele miliardarului Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale.

„A devenit clar pentru mine în ultimele zile că circumstanţele referitoare la fosta asociere cu Jeffrey Epstein au devenit o distragere majoră de la activitatea familiei mele şi de la acţiunile de valoare ale multor organizaţii şi fundaţii filatropice pe care sunt mândru să le susţin. De aceea, i-am cerut Majestăţii Sale dacă mă pot retrage din activităţile publice pentru viitorul apropiat şi mi-a acordat permisiunea”, a declarat prinţul Andrew.

„Sunt dispus să colaborez cu autorităţile în investigaţii, dacă mi se va cere”, a precizat prinţul Andrew, citat de Sky News şi BBC.

Prințul Andrew al Marii Britanii, acuzat de o femeie de abuzuri sexuale în complicitate cu miliardarul american Jeffrey Epstein, a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate televiziunii BBC că nu își amintește să o fi întâlnit vreodată pe aceasta.

Interviul analizează prietenia dintre prințul Andrew și miliardarul american Jeffrey Epstein, care, în luna august, s-a sinucis în celula sa de la o închisoare din New York.

Miliardarul american, un fost apropiat al lui Bill Clinton și Donald Trump, era arestat pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 – 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Miliardarul, care a murit la vârsta de 66 de ani, pledase nevinovat.

Publicat: 20 nov. 2019, 21:45 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă
×