Prin ce momente cumplite a trecut Andreea Berecleanu în copilărie: „Dacă în acea noapte aş fi rămas acolo, nu aș mai fi trăit”

Publicat: 23 dec. 2019, 13:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Andreea Berecleanu este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din România. Chiar dacă are o carieră de succes, o familie minunată şi nu duce lipsă de nimic, se pare că vedeta a trecut şi prin clipe pe care acum încearcă să le uite. Frumoasa prezentatoare şi-a deschis sufletul şi a povestit câteva lucruri despre perioada critică din timpul Revoluției din 1989.

Andreea Berecleanu avea doar 15 ani când Iadul s-a dezlănțuit. În acele momente lupta dintre a alege dacă se va implica sau nu printre protestanți a fost una psihologică, dar din fericire vedeta TV a ales să ocolească mulțimea.

„În acel moment a fost o luptă psihologică între a intra în mulţime, mânată de felul justiţiar, corect şi dornic de libertate al familiei mele care a avut de suferit în perioada comunistă şi instinctul de conservare şi teamă de pericol. Am decis să ocolesc mulţimea şi să ajung pe strada Câmpineanu, acolo unde era serviciul mamei mele şi puteam să găsesc adăpost. Am alergat pe străzi, am trecut pe lângă vitrinele sparte, am simţit profund şi direct, la cald, ura strânsă de tinerii revoluţionari curajoşi”, a declarat Andreea pentru unica.ro

„Dacă în acea noapte aş fi rămas acolo nu aş mai fi trăit”

Tinerii călcați de tancuri, împușcăturile, țipetele, sunt doar câteva din momentele pe care Andreea și le amintește cu groază. Mai mult decât atât, în acele momente critice toţi cei prezenţi acolo se gândeau dacă vor mai supravieţui.

„Dacă în acea noapte aş fi rămas acolo sau chiar în după-amiaza zilei de 21 decembrie, nu aş mai fi trăit. Tinerii aceia au fost călcaţi de tancuri sau împuşcaţi. Pe acel asfalt pe care acum trec maşinile scumpe ale vremurilor noastre, au murit tineri cu flori strânse la piept. Asta nu trebuie să uităm niciodată! Dacă aş fi avut 18 sau 20 de ani, aş fi intrat în mulţime. Repet, aşa am fost crescută. În bagajul meu genetic este un anume tip de curaj, de asumare şi de dorinţa de a face bine”, a completat ea.

Familia Andreei era un credincioasă, apropiaţii acesteia mergeau des la biserică deși la vremea aceea era un lucru interzis.

„În familia noastră, deşi era periculos şi interzis, se mergea şi la biserică. Inclusiv la slujbele de Înviere şi de Crăciun. Atunci când am ales să fac jurnalism. Viaţa mi-a oferit şansa de a ajunge să lucrez în cadrul unei redacţii de ziar. Apoi au urmat alte 2 redacţii în paralel, imediat după aceea televiziunea, până în zilele noastre”, a încheiat Andreea Berecleanu pentru sursa citată.

Publicat: 23 dec. 2019, 13:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă