După ce și-a exprimat public, de mai multe ori, dorința de a-și micșora bustul, iată că Ana Morodan a făcut intervenția până la urmă și este extrem de mulțumită de rezultat, cât și de faptul că s-a recuperat rapid.
Ana Morodan și-a căutat curaj mai mult timp pentru a face această operație, iar acum a luat taurul de coarne și a realizat-o! Decolteul ei generos a fost mereu un punct forte pentru imaginea ei, însă și-a dorit o micșorare. Mai ales că sânii și-au pierdut din fermitate din cauza oscilațiilor de greutate din ultima perioadă.
De pe patul de spital, Ana Morodan și-a liniștit recent admiratorii. Conform primelor sale declarații, făcute după intervenția de mastopexie cu lipotransfer și plasma arson, care i-a ridicat sânii prin lifting, influencerița spune că se simte excelent.
”Hei! Am ieșit din operație. Nici n-am simțit când mi s-a făcut anestezie, n-am știut. M-am trezit direct înapoi în salon. Nu am nicio durere, pot să ridic mâinile, totul e absolut în regulă. Mulțumesc întregii echipe pentru că m-au liniștit, pentru că mi-au explicat toate lucrurile pas cu pas. Sunt bine, sunt foarte bine. Mâine pot să plec acasă și pot să fac și lucruri, pot să ridic și mâna”, a spus Ana Morodan pe pagina sa de Instagram.
Influencerița a recunoscut că mereu a avut avantaje datorită bustului generos, dar mai ales carismei!
”Mi-aș dori să fiu ca și cum am fost acum 2 ani la 43 de kilograme. Deși toată lumea mi-a zis că arăt bolnăvicios, dar eram perfect sănătoasă! Pentru că alea sunt kilogramele mele pe care le-am avut toată viața și în general, repet, eu provin dintr-o familie cu femei slabe dar acuma sincer nu o să mor, eu mă simt super bine, sincer, cu mine!
Și operația la sâni mi-o doresc pentru că știu că e o problemă medicală dar în același timp mă gândesc „Mamă, frate, câte am rezolvat eu cu sănii ăștia! Nu am stat la coadă niciodată, în puii mei! A fost așa o chestie, de mi se deschidea ușa mai simpatic la restaurant. Dar acum o-m vedea și cu sânii. Chiar nu cred că felul în care arată cineva îi definește aura sau sexualitatea sau carisma.
Iar pentru mine primul lucru pe care îl am și l-am avut în viață și mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu, este o carismă exraordinară! Repet, cred că și în costum de pinguin dacă mă duc undeva și-mi dau drumul la carismă, s-a terminat!”, ne-a declarat Ana.