Ana Morodan, primele declarații după sentința de 1 an, 3 luni și 10 zile de închisoare. Ce decizie radicală a luat vedeta de la Antena Stars

Publicat: 23 oct. 2023, 15:26 Autor: Alina Nistor Vedete

Ana Morodan a făcut primele declarații după ce a fost condamnată la 1 an, 3 luni și 10 zile de închisoare. ”Contesa digitală” a luat acum o decizie radicală, după accidentul provocat la finalul lunii martie și sentința primită.

În urmă cu câteva zile, Ana Morodan și-a aflat sentința! Magistrații au decis să o condamne la 1 an, 3 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii. Asta după ce vedeta a fost implicată într-un accident.

La finalul lunii martie a acestui an, în urma unui control de rutină, Ana Morodan a fost oprită Poliția Rutieră, iar atunci oamenii legii au descoperit că aceasta se urcase la volan sub influența substanțelor interzise.

Vedeta de la Antena Stars a dezvăluit ulterior că substanțele găsite în sânge au fost benzodiazepia și alprazolamul, ambele provenind din calmantul Xanax, pe care îl lua frecvent din cauza unei depresii: „Substanțele găsite au fost benzodiazepia și alprazolamul, ambele fiind substanțele active din calmantul numit Xanax, fiind și singurul lucru pe care îl luasem. Conform doctorului psihiatru există o diferență între ce numim noi popular droguri, și calmante prescrise pentru un tratament. Însă și aceste calmante, luate fără cap, îți afectează capacitatea de a conduce”, a spus Ana Morodan pentru unica.ro.

Ana Morodan a luat o decizie radicală după accidentul din martie (sursa FOTO: Facebook)

Decizia radicală luată de Ana Morodan, după accidentul din martie 2023

Asumată, Ana Morodan a vorbit deschis despre experiența prin care a trecut. A înțeles gravitatea situației și a decis să nu mai urce niciodată la volan.

„Voi face tot ce trebuie să fac. Firesc. Sunt un om asumat. Am greșit, e normal să existe consecințe. (…) Episodul în care m-am urcat la volan, deși eram pe calmante care îmi afectau capacitatea de a conduce, e important de menționat că acele calmante îți și întunecă judecata. Așa că, în acel moment, nu am fost efectiv conștientă de ce fac. Îi sunt recunoscătoare universului că n-am făcut mai rău, că n-am lovit pe nimeni și regret nespus acel episod. Nici să mai am carnet nu mă mai urc la volan”, a mai spus Ana Morodan.

SURSA FOTO: Social Media

 

 

Publicat: 23 oct. 2023, 15:26 Autor: Alina Nistor Vedete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă