Prima ninsoare din acest sezon a avut loc în Munții Giumalău

Publicat: 20 sept. 2019, 12:25 Autor: D. C. Ciao.ro
Prima ninsoare din acest sezon a avut loc în Munții Giumalău

Vești bune pentru amatorii sezonului rece, fiindcă prima zăpadă și-a făcut apariția.

Prima ninsoare din acest sezon a avut loc în Munții Giumalău, în partea de Vest a masivului Rarău-Giumalău, momentul fiind filmat și postat pe Facebook.

Momentul apariției primilor fulgi de zăpadă a fost filmat, joi, în zona unei cabane și postat pe Facebook.

Prima ninsoare din acest sezon

Cabana se află la o altitudine de 1641 de metri, în partea de vest a masivului Rarău-Giumalău.

O răcire accentuată a vremii a fost înregistrată, joi dimineața și în județul Harghita, la Joseni, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 4,2 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură în țară, din luna septembrie 2019.

De asemenea, a fost frig și în localitățile harghitene Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât la -3,9 grade Celsius și la Toplița, unde s-au înregistrat -3,6 grade Celsius.

În următoarele nopți sunt așteptate aproximativ aceleași valori negative, apoi vremea se va încălzi treptat.

Publicat: 20 sept. 2019, 12:25 Autor: D. C. Ciao.ro
Pe aceeași temă