Prima imagine cu Tibi Useriu pe patul de spital cu picioarele degerate! „Credeam ca sunt -20 de grade, dar real feel era de -44! In doua ore de somn am inghetat!”

Ultramaratonistul a postat o imagine de pe patul de spital in care se vede ca are labele ambelor picioare bandajate si tinute intr-o pozitie fixa.

Prima imagine cu Tibi Useriu pe patul de spital cu picioarele degerate! Sportivul nostru participa la ultramaratonul Yukon Arctic Ultra cand problemele de sanatate au aparut. Tibi a ajuns de urgenta la spital.

Organizatorii l-au scos pe roman din competitie din cauza degeraturilor. Tibi Useriu a parcurs 80 de km in 24 de ore. Tibi Useriu, la spital cu degeraturi! Sportivul a fost scos din competitie si dus la spital pentru a fi tratat. A ajuns acolo cu elicopterul, cea mai rapida modalitate de transport din competitie. Anuntul a fost facut de asociatia pe care Tibi Useriu o reprezinta la ultramaraton. Cursa se desfășoară pe traseul Whitehorse (start) – Muktuk – Dog Grave Lake – Braeburn – Ken Lake – Carmacks – McCabe – Pelly Crossing – Pelly Farm – Scroggie Creek – Dawson City (sosire).

Competitia Yukon Arctic Ultra este mai dificila decat 6633 Arctic Ultra. Este competitia pe care Tibi Useriu a castigat-o de 3 ori, consecutiv. Este mai lunga si se desfasoara tot intr-o zona salbatica. Tibi Useriu, care a refuzat sa fie facut cetatean de onoare, este singurul roman care s-a inscris la proba de 700 de km.

Acum el este in siguranta pe patul de spital unde va fi internat mai bine de o saptamana pentru a i se administra substante care sa-i faca vasele de sange sa se dilate. In continuare nu-si simte degetele de la picioare dar medicii spun ca starea lor este una buna si ca sunt optimisti ca nu va fi nevoie de nicio interventie chirurgicala. Intr-o postare facuta pe Facebook Tibi le-a explicat tuturor fanilor lui prin ce trece si cum a ajuns sa aiba degetele de la picioare complet degerate fara sa-si dea seama in doar 2 ore de somn.

„Acum sunt în spital, conectat la aparate și monitoare. Am o pijama ridicolă, cu picățele. Timp de 5 zile, cam 6 ore pe zi, o să fac un fel de dializă menită să-mi dilate vasele sanguine. Apoi mi se va decide soarta. Mi-e rău, văd triplu și am senzația că îmi crapă capul.

În loc să alerg prin sălbăticie, cum mi-aș dori, stau legat de un pat cu multe fire. În loc să termin restul de 600 de kilometri pentru care am venit, am timp de confesiuni. Asta mă cam deranjează.” a scris Tibi pe Facebook

Prima imagine cu Tibi Useriu pe patul de spital cu picioarele degerate!

El a raspuns si tuturor celor care se intrebau cum e posibil ca un sportiv cu experienta si antrenamentul lui sa pateasca asa ceva: „Așa și, cum s-a întâmplat?

Asta e o altă întrebare nepusă, la care mă simt dator să răspund. S-a întâmplat din prostia mea. Îmi stă în gât să o recunosc, dar fix așa e.

În cursele astea petrecute în condiții extreme, nu are voie să-ți scape absolut nimic. Trebuie să fii 100% prezent, concentrat, atent la cele mai mici semne și detalii.

Dacă bietul Roberto Zanda nu și-ar fi pierdut luciditatea anul trecut, poate azi nu avea amputate ambele picioare, plus mâna dreaptă. A fost un caz dramatic, care a ridicat la maximum nivelul de alertă al organizatorilor de la Yukon Ultra.

Povestea mea s-a întâmplat așa. Ca de obicei, am pornit tare, cu o strategie clară în minte. După aproape 100 de kilometri am ajuns în punctul doi de control.

Eram pe poziția a treia. Mă simțeam bine și totul părea în grafic. Planul meu era să dorm puțin și să plec înaintea numărului unu. Iar aici, adrenalina mi-a jucat o festă neașteptată.

Ajunsesem în acest punct după o urcare și eram plin de elan. Am dormit doar două ore. Afară. Așa era regula. Încălzit fiind și focalizat pe strategia de a trece în frunte, acolo unde îmi place de obicei, am ratat din ecuație două detalii esențiale.

Primul a fost temperatura. Eram convins că sunt în jur de -20 de grade, însă, aveam să aflu prea târziu, the real feel era de -44! Al doilea a fost echipamentul. În sanie aveam încălzitoare, papucei de puf, ciorapi groși, de toate. Le-am ignorat cu bună știință.

M-am mulțumit cu o echipare ușoară, necorespunzătoare, și asta a fost o mare greșeală. Am intrat în sacul de puf îmbrăcat prost și, fără să am cea mai mică bănuială, în două ore am înghețat frumușel, în somn.

Noroc că organizatorii au impus o regulă nouă de control medical al extremităților fiecărui participant care pleacă din punctele de control: nas, urechi, mâini și picioare. Am pornit GPS track și m-am prezentat la controlul de rutină. Nu prea aveam răbdare, mă mâncau tălpile să o tai. Nu simțeam nimic în neregulă, umblam perfect normal. Doar că toate degetele de la piciorul stâng îmi erau albastre ca albastrul de Voroneț.

Când am citit panica din ochii lor, am știut că lucrurile vor lua altă întorsătură decât în planurile mele. Viața are talentul să ne surprindă uneori. Degeaba am protestat. Degeaba m-am dat cocoș.

A fost chemat un elicopter și, ca vântul, m-am trezit la spital. Din albastre, degetele se făcuseră acum negre. Și nu le mai simțeam. Medicii au zis că sunt degerături de gradul III. Drept urmare, mă tratează cum știu ei mai bine. Le sunt recunoscător.

 

Concluzii? Am încasat o nouă lecție de băgat la cap. Natura trebuie respectată, cu ea nu e de joacă. La termometru e bine să te uiți, nu să te bazezi pe simțuri. Decât să mori ca un erou, mai bine te lași salvat.

Îmi plac lucrurile neterminate? Nu, deloc. Știu că n-are nici o noimă și sună a bravadă, dar chiar acum, cum stau pe spate cu ochii în neon, îndrăznesc să mă imaginez la anul din nou aici în Yukon, alergând prin pustiul alb, cu toate degetele la purtător sau fără.

Regret ceva? Ca de obicei, nimic. Drumul cel adevărat stă mereu înainte. Vă mulțumesc tuturor pentru încurajări, susținere și gânduri bune. Vă mulțumesc că vă pasă de Via Transilvanica. Să ne reauzim sănătoși acasă.”