Premierul României, despre restaurantele care rămân deschise, indiferent de rata de incidență: ”Dacă îşi vaccinează tot personalul…”

Publicat: 20 apr. 2021, 08:54 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Premierul României, Florin Cîțu, a vorbit despre șansa ca restaurantele să rămână deschise, în condițiile în care personalul său să fie vaccinat. Localurile ar putea rămâne deschise, indiferent de rata de incidență.

Restaurantele și localurile ar avea șansa să rămână deschise, chiar și în condițiile în care rata de incidență este ridicată. Până acum, decizia nu este luată definitiv, însă dacă se vaccinează tot personalul este util, pentru a nu mai fi legați de rata de incidență. Localul unde angajații sunt vaccinați ar putea avea un „statut special”, spune Florin Cîțu. Pentru a nu mai exista focare, companiile mari din România ar trebui să își îndemne angajații la vaccinare. Dacă se atinge pragul de 70% la vaccinare, există posibilitatea să se ia în calcul renunțarea la purtarea măștii de protecție în spațiul public.

„Am avut discuţii şi cu restaurantele, pentru că au fost lovite în această perioadă cel mai mult restaurantele în această perioadă de criză. Pentru restaurante am propus, nu este o decizie luată, discutăm, ca dacă îşi vaccinează tot personalul, să fie deschişi tot timpul şi că nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. Poate să fie deschis cu 5% din capacitate, dar să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. Să nu mai fie dacă are tot personalul din acea unitate vaccinat. Restaurantul în care tot personalul este vaccinat ar putea avea un statut special”, a spus Florin Cîţu, arată Realitatea.net.

Avertismentul transmis de CDC: coronavirusul nu se ia de pe suprafețe, dar se transmite prin aer

Avertismentul transmis de CDC. Specialiștii CDC au transmis un avertisment pentru populație în legătură cu noul coronavirus. Experții spun că, de fapt, coronavirusul se transmite în mare parte prin aer, iar riscul de infectare este redus când vine vorba despre suprafețe.

Experții de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA au transmis faptul că noul coronavirus se transmite prin aer și este redus riscul ca virusul să fie luat de pe diferite suprafețe. Experții CDC au confirmat ce au spus oamenii de știință de câteva luni. În această situație, au trasmis și declarații: ”Pe baza datelor epidemiologice disponibile și a studiilor privind factorii de transmitere a mediului”, iar „transmiterea la suprafață nu este principala cale prin care se răspândește SARS-CoV-2, iar riscul este considerat a fi scăzut”, arată stirileprotv.ro.

Noul coronavirus se răspândește în aer prin picături mici de aerosoli în spații neventilate. Atingerea unor lucruri nu reprezintă un risc mare de infectare.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 20 apr. 2021, 08:54 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă