Povestea lui Ionuț Belei, ”cuțitul de aur” al lui chef Sorin Bontea! Cum a ajuns bucătar

Publicat: 17 dec. 2020, 10:01 Autor: Andreea Voicu Vedete

Ionuț Belei este marele câștigător al celui de-al optulea sezon ”Chefi la Cuțite”. Însă, nu toată lumea îi cunoaște povestea. Cum a reușit ”cuțitul de aur” al lui chef Sorin Bontea să ajungă bucătar și unde a profesat prima oară.

Câștigătorul ”Chefi la Cuțite” sezon 8, Ionuț Belei, a început de mic să se îndrepte spre calea gastronomiei. A lucrat ca ospătar de la vârsta de 14 ani, în Gura Humorului, a început de jos, iar tânărul este foarte mândru de reușitele sale și de nivelul la care a reușit să ajungă. Tânărul în vârstă de 26 de ani recunoaște faptul că a învățat să gătească din întâmplare, atunci când a mers în Germania în vizită la fratele său. Ionuț dorea să se angajeze în construcții, însă alta i-a fost calea în viață: i s-a oferit șansa să se angajeze într-un local, chiar dacă nu știa limba germană.

A lucrat „în spate” în bucătărie, acolo unde a învățat să gătească, ”să fure meserie”, iar în prezent le este recunoscător persoanelor care l-au ajutat să se dezvolte pe această cale. Mâncarea sa favorită reprezintă cartofii prăjiți cu brânză.

Ionuț Belei, concurentul care a plecat acasă cu 30.000 de euro

Seara trecută s-a dus o bătălie incredibilă între Ionuț Belei, Roxana Blenche și Maria Șandru. Cei trei finaliști și-au ales singuri echipele alături de care au dorit să lupte până la capăt și au trecut prin probe de foc. Însă, la final, un singur concurent a reușit să fie cu puțin peste restul finaliștilor. Marele câștigător celui de-al optulea sezon „Chefi la Cuțite” este Ionuț Belei. Concurentul a câștigat suma uriașă de 30.000 de euro!

Tânărul a mărturisit ce are de gând să facă cu banii pe care i-a câștigat. Câștigătorul celui de-al optulea sezon își dorește să meargă în Franța pentru a face un curs și, de asemenea, dorește să aducă bucătăria românească la un alt rang.

”Asta vreau să fac și cu premiul. Vreau să merg în Franța, să fac un curs renumit. (…) Doresc și tind să aduc bucătăria românească la un alt rang, pentru că și noi merităm să intrăm în cartea de la Michelin și cu siguranță avem potențial în România”, spus Ionuț Belei la ”Xtra Night Show”.

Sursă foto: capturi video Youtube

Publicat: 17 dec. 2020, 10:01 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă