Panică totală în București! Oamenii au fost treziți din somn de un aer irespirabil. Care este explicația autorităților

Publicat: 08 apr. 2020, 09:53 Autor: Elena Arhiva
Panică totală în București! Oamenii au fost treziți din somn de un aer irespirabil. Care este explicația autorităților

Poluarea extremă în Capitală, noaptea trecută. Bucureștenii s-au trezit în miros de ars, crezând că le-au luat casele foc, în plină pandemie de coronavirus respirator!

Fumul dens s-a simțit și miercuri de dimineaţă în nordul Capitalei, dar şi în comunele Mogoşoaia, Corbeanca şi Periş. Datele adunate de stațiile independente de monitorizare a aerului arată depășiri ale limitei de poluare.

Datele înregistrate miercuri dimineață de platforma independentă aerlive.ro arătau la ora 7:00 un nivel „foarte ridicat” de poluare la majoritatea stațiilor de monitorizare a aerului, în zona nord-vestică a capitalei, și ridicat la celelalte.

Depășirile de poluare peste limita admisă erau înregistrate la particulele în suspensie PM 10 și PM 2,5 – acesta din urmă fiind cel care înregistra cele mai mari creșteri.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus la Digi24 că nu este vorba despre plastic sau cauciuc ars. „Avem un incendiu de vegetație. În urma incendierii unei zone semnificative de vegetație în zona Periș din județul Ilfov, ard mocnit batalurile, bazinele de acumulare ale fostei ferme de porci. Arderea acestor resturi generează miros specific și fum înecăcios, resimțit de locuitorii din vecinătate și evident de noi, cei din București, ca urmare a vitezei și direcției vântului”, a spus Costel Alexe, la Digi24.

Echipele Gărzii de Mediu și APM sunt pe teren în nordul Capitalei pentru a gestiona situația și pentru a evaua impactul incendiului de vegetație, cel mai puternic resimțindu-se în Corbeanca, Buftea, Otopeni. În această dimineață am avut discuții cu cei de la ISU, care sunt pe teren și în datoria cărora este stingerea acestui incendiu”, a adăugat el.

Garda de Mediu a precizat că suprafața care arde este de aproximativ 30.000 de metri pătrați.

 

Publicat: 08 apr. 2020, 09:53 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă