Dacă la început, divorțul dintre Pepe și Raluca se anunța unul pașnic, detalii incredibile despre relația celor doi au ieșit la iveală. După ce a fost acuzat de faptul că și-ar fi agresat partenera, artistul a făcut primele declarații pe tema acestui subiect.
În ultimele zile s-a discutat foarte mult despre presupusele agresiuni la care Pepe și-ar fi supus soția. De altfel, Raluca a depus și o plângere în acest sens, ba chiar a cerut și un ordin de protecție pe numele artistului, pe care ulterior l-a retras.
Pepe a mers să conteste ordin de protecție și la rândul său a formulat o declarație către instanță din care reiese că a Raluca l-a înșelat.
Înainte de aintra în instanță, cântărețul nu a făcut declarații, însă la ieșire și-a spus punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i s-au adus.
”Dacă ar fi existat vreo violență, ar fi fost dovedită astăzi! Eu de asta am tăcut, ca să vedeți cât de frumoasă este la față, nu are nimic. Neavând nimic și-a retras plângerea acum. Nu s-a întâmplat niciun act de violență, nimic, s-a încercat să se construiască niște probe pentru divorțul care urmează, dar nu au putut fi construite. Să își dea masca jos, să vedeți ce pumn în gură i-am dat.
Nu există așa ceva, oameni buni! Eu nu reprezint un pericol pentru nimeni, eu sunt cel mai bun și cel mai calm om din lume, dar problema mea este că sunt foarte argumentat când mă cert cu cineva și deranjez când spun adevărul. Acel ordin a fost emis fără nicio probă, nu a existat nicio zgârietură, nicio lovitură, niciun martor, nimic! Eu am de crescut și de educat niște copii”, a spus Pepe la ieșirea din sala de judecată.
Extrem de supărat, artistul a explicat faptul că își pierde răbdarea din cauza faptului că i se întâmplă lucruri pe care nu le merită. De asemenea, chiar dacă în ultimul timp este vulcanic, niciodată nu s-ar pune problema să fie violent.
” Faptul că vorbesc mai apăsat, asta nu înseamnă că vă bat pe voi acum sau pe nevastă-mea. Am nervi pentru că mi se întâmplă niște lucruri pe care nu le merit. Eu nu stau să mă joc cu niște ”hai să mai facem o plângere, să mai construim niște probe”, a adăugat artistul în fața reporterilor.
Sursă foto: Instagram