După o căsnicie de mai bine de 9 ani, Pepe este acum un bărbat liber. Deși nu este la primul divorț, celebrul artist a mărturisit faptul că, încă mai crede în iubire. În cadrul unui interviu, cântărețul a vorbit despre planurile sale de viitor, atât din punct de vedere sentimental, cât și din cel profesional.
Pepe a trecut prin două divorțuri, primul cu Oana Zăvoranu și cel de-al doilea, care s-a încheiat ieri, cu Raluca Pastramă. Deși crede în continuare în dragoste, artistul nu vrea să se grăbească acum să își formeze o nouă relație.
„Da, cred în căsnicie, cred în dragoste, asta nu înseamnă că mă grăbesc şi nu înseamnă că se va întâmpla. Dar cred şi susţin dragostea adevărată, susţin căsniciile, susţin tinerii care se iubesc sincer şi necondiţionat să facă acest pas şi sunt sigur că Dumnezeu le aşază pe toate aşa cum merită fiecare în parte, a declarat Pepe”, potrivit VIVA.
Cât despre planurile sale de viitor, fostul soț al Ralucăi Pastramă este decis să dea tot ce este mai bun pentru a avea cât mai multe realizări în plan profesional.
„De la anul 2021 aştept schimbări în bine. Am început, din punctul meu de vedere, cu mult aplomb, cu mult curaj, ştiind că, dacă am trecut peste 2020, care a fost extrem de dificil, în 2021 lucrurile deja sunt oarecum în avantajul meu, pentru că nu am stat degeaba, şi asta contează foarte mult.
Profesional, îmi doresc să continui, să fiu sănătos, să pot să creez, să înregistrez cât mai multe videoclipuri, cât mai multe single-uri, să am proiecte în TV şi să merg foarte bine şi pe partea de online. Personal, nu pot să îmi doresc decât sănătate şi să mă bucur de familia mea şi de copiii mei”, a mai adăugat Pepe.
Sursă foto: Arhivă Ciao