Pepe și Yasmin Ody își cresc cu multă dragoste și implicare cel mai mic membru al familiei, care a împlinit de curând doi ani. Artistul a mărturisit cum se împarte între viața profesională și cea dea cuplu, dar și cum își educă fiul. Iată ce a declarat!
Pepe este împlinit pe toate planurile, mai ales de când a găsit pacea alături de Yasmine, partenera sa care i-a adus pe lume un băiețel minunat. Cei doi se implică în creșterea micuţului, dar reușesc să își facă timp și unul pentru celălalt.
Artistul a mărturisit că soţia lui este o mamă dedicată şi implicată şi îi este foarte recunoscător pentru acest lucru. Cât despre cine este șeful în casă…chiar Pepe Junior are acest rol.
„Pe Pepe Junior îl va aștepta o educație pe care am testat-o de-a lungul timpului și care a dat randament, așa că el are parte de o creștere extrem de atentă și de echilibrată, încă de pe acum, iar asta, în mare parte, i se datorează Yasminei, nu mie, pentru că ea petrece cel mai mult timp alături de el.
În casă, în momentul de față, face gălăgie și dictează Pepe Junior, nu ne este niciun fel de rușine să recunoaștem – dacă băiatul doarme, toată lumea tace, dacă băiatul râde, toată lumea e fericită, dacă plânge, trebuie să-l liniștim – da, recunosc, Pepe Junior este șeful în casă.” , a mărturisit artistul pentru Viva!
Pepe și Yasmin au trei copii minunați de crescut, pe micuțul Pepe și pe cele două fiice ale artistului din fosta căsătorie cu Raluca Pastramă. Acest lucru le ocupă majoritatea timpului, dar fac tot posibilul să trăiască și momente speciale în doi atunci când au timp.
„Este adevărat că, poate, ne-am fi dorit și mai mult timp pentru noi, însă nu vrem să lipsim din viața copiilor. Credem că cea mai importantă pentru ei este prezența noastră, dincolo de orice lucru. Oricât aș fi de obosit, nu pot să nu merg cu Pepe la ședințele de înot, nu pot să lipsesc de la vreun concert de-al Rosei sau de la vreo competiție de scrimă, ori de la vreun antrenament de-al Mariei. Degeaba le-aș pune un șofer la dispoziție, dacă eu lipsesc de la orice activitate care este importantă pentru copiii mei.
Niciunul dintre noi nu vrea să lipsească din viața copiilor, ei sunt familia noastră, dar, da, ne facem timp și pentru noi. Și, ce credeți?, de cele mai multe ori când eu și Yasi ieșim, copiii sunt cei mai fericiți, pentru că ori merg la bunici, ori merg să se distreze și, practic, se simt ca într-o vacanță, pentru că nu mai e tati acolo, care să supravegheze totul. Au și ele nevoie de libertatea asta, cât despre Pepe Jr., el e prea mic în momentul ăsta și, indiferent cu cine rămâne, noi îl supraveghem de la distanță, video. Considerăm că așa e normal, iar noi numim asta o viață frumoasă.”, a mai spus Pepe pentru sursa citată.
Sursă foto: social media