Nu este deloc o veste bună! Noua tulpină de coronavirus s-a răspândit deja în 33 de țări, spun specialiștii. Tulpina care a fost descoperită în Marea Britanie a ”bătut cale lungă” în 33 de țări și a ajuns și în România, fiind prezentă la o pacientă de 27 de ani din Giurgiu. Tânăra se prezentase pe 3 ianuarie la Institutul ”Matei Balș”.
Noua tulpină a coronavirusului deja este prezentă în 33 de țări, pornind din Marea Britanie. Ceea ce este uimitor este faptul că femeia de 27 de ani din Giurgiu nu are un istoric de călătorie și nu știe exact de unde a contactat virusul. Atât ea, cât și membrii familiei sale, care au fost infectați cu noul coronavirus, nu au călătorit în Marea Britanie, arată alephnews.ro.
Mutația coronavirusului din Africa de Sud produce îngrijorări din ce în ce mai mari. Oamenii de știință din Africa de Sud sunt îngrijorați de noua variantă de coronavirus apărută în această țară, aceștia temându-se că aceasta s-ar putea dovedi mai rezistentă la vaccinurile actuale și avertizează că vaccinarea cât mai rapidă la nivel global este cu atât mai importantă, relatează BBC.
Îngrijorarea provine din faptul că virusul a suferit o mutație mai amplă decât varianta detectată în Marea Britanie, iar una dintre aceste mutații ar putea proteja virusul de atacul anticorpilor care ar lupta în mod normal împotriva coronavirusului, relatează digi24.ro.
Prof Madhi a spus că este „puțin probabil” ca mutația din Africa de Sud să facă inutile vaccinurile actuale, dar ar putea „slăbi impactul” acestora. „Din fericire, în cazul în care ar fi necesare modificări suplimentare ale vaccinului pentru noile variante, unele dintre tehnologiile de vaccinare aflate în dezvoltare ar putea permite ca acest lucru să se facă relativ rapid”, a spus un expert în vaccinuri de la Universitatea Wits, prof. Helen Rees.
Sursă foto: pixabay