Pandemia de coronavirus a schimbat nenumărate vieți, în ultimele luni. Izolarea, lipsa intercațiunilor sociale, au scos din fiecare tot ceea ce era mai bun sau mai rău, în funcție de demonii fiecărui suflet.
Florin Constantin, actorul trupei Divertis, a împlinit luna trecută 62 de ani. Ziua de naștere l-a prins într-o perioadă delicată, căci din cauza pandemiei de coronavirus a rămas fără spectacole, implicit, fără bani.
El și-a postat pe conturile sociale o poză în care e vizibil slăbit, dar și din curtea casei, în care, din lipsă de activitate artistică, și-a lustruit colecția de încălțăminte. Viața artistului s-a dat peste cap în urmă cu patru ani, când apartamentul lui din Iași s-a făcut zob în urma unei explozii de gaz, relatează click.ro.
Florin și-a impresionat fanii, cu postarea de pe Facebook, în care a scris câteva fraze pline de tristețe, în dreptul fotografiei din curte, unde și-a aliniat încălțămintea.
”Le-a venit rândul! De prin noiembrie tot am amânat să le fac. Iaca, acuma nu mai avem nici text de scris, nici repetiții, nici spectacole, nici cursuri de comunicare. Avem timp. Motănel, de somn, eu, de meditare și lustruire. Hai eliberare la plimbare!”.
Artistul s-a confruntat cu mari probleme, după ce, pe 1 august 2016, apartamentul lui din Iaşi a fost distrus, de o puternică explozie de gaz. Atunci, 11 persoane au fost rănite şi alte două şi-au pierdut viaţa, ceilalţi locatari fiind evacuaţi de urgenţă.
Însă, anul trecut, firma răspunzătoare de explozia de gaz i-a oferit actorului o despăgubire substanţială, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, astfel că actorul își poate cumpăra o casă.
Florin Constantin este unul dintre cei mai cunoscuți membri ai fostei trupe de actori Divertis. Nu se mai bucură de succesul pe care-l aveau în televiziune, dar au rămas în continuare îndrăgiți de o mulțime de fani.
Fosta trupă Divertis a devenit Distractis și se bucură de apreciere din partea celor care iubesc să râdă.