Ozana Barabancea, dezvăluiri despre relația cu cei doi copii ai săi: ”Cât mai trăiesc, vreau să știu că nu am ce să-mi reproșez”

Publicat: 01 mart. 2021, 10:34 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Ozana Barabancea a vorbit în cadrul unui interviu recent despre relația cu cei doi copii ai săi. Celebra vedetă a dezvăluit care este cel mai important lucru în familia ei.

Ozana Barabancea are doi copii, un băiat care se numește Andrew și o fată, Gloria. Celebra artistă a mărturisit că este extrem de mândră de familia sa, ba mai mult, ori de câte ori are ocazia își laudă copiii.

„Copiii mei fac foarte multe pentru mine. Mă răsfață. De exemplu, aseară am avut niște dureri. Săraca Gloria a simțit când am început să urlu efectiv și s-a trezit și m-a îngrijit, mi-a dat medicamente, mi-a dat apă, mi-a făcut frecție. Am avut cârcei”, a spus vedeta, citată de spynews.ro.

„Am niște copii foarte cuminți, nu sunt răsfățați. Între noi e o iubire și un respect reciproc. Nu sunt copiii cărora le cumpăr tot ce vor ei în secunda doi, ei știu foarte clar că eu muncesc. Gloria a început și ea să facă meditații să vadă ce greu e să câștigi un ban”, a adăugat aceasta.

Ozana Barabancea, dezvăluiri despre relația cu cei doi copii ai săi

„Eu am avut totul când eram mică, dar la 14 ani, când mi-am pierdut mama, am pierdut tot. Mi-am dat seama că cea mai importantă relație e cea de sânge, relația părinți-copii. Cât mai trăiesc, vreau să știu că nu am ce să-mi reproșez vis-a-vis de relația mea cu copiii mei”, a mai spus vedeta, conform sursei citate.

Totodată, Ozana Barabancea a explicat cum rezolva problemele din familie:  „Au fost, însă am știut ori să mă impun, ori să negociez, ori să-i determin, o să am răbdare, poate uneori nu sunt cea mai diplomată persoană, dar încerc să mă adun și să nu iau hotărâri la nervi și să pun în discuție. Dialogul e cea mai la îndemână soluție pentru mine și copiii mei. Indiferent ce ar fi, n-aș face vreo afirmație nelalocul ei despre copiii mei”.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 01 mart. 2021, 10:34 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×