Otilia ”Bilionera”, pregătită de nuntă în 2021? ”Nu îmi voi păstra numele”

Publicat: 04 ian. 2021, 11:45 Autor: Andreea Voicu Vedete

Celebra „Bilionera”, pe numele său real Otilia Brumă, ar putea anul acesta chiar să aibă parte de o surpriză foarte frumoasă, și anume nunta! Dacă primul pas a fost făcut, și anume cununia religioasă, artista ar putea avea parte de un eveniment extrem de frumos în 2021 – nunta!

Otilia ”Bilionera” și iubitul ei au împlinit doi ani de relație, iar în curând este posibil să existe și o nuntă! Primul pas a fost deja făcut, și anume cununia religioasă, Otilia alegând să își păstreze religia. Ea și partenerul său s-au căsătorit la o moschee, fiind jumătate român, jumătate arab, arată Cancan.

„Eram în Turcia și el mi-a zis: ce-ar fi să ne căsătorim religios? Și ne-am căsătorit la o moschee, mi-am păstrat religia. Da, se poate (…).El este jumătate arab, jumătate român. Mai mult decât atât: mama lui este moldoveancă, la fel ca mine; combinația perfectă. Da, și este o femeie superbă, nu am cuvinte. Da, a fost cununia religioasă.

Din punctul meu de vedere, nu contează, că avem același Dumnezeu, adică tot în fața Lui. Dumnezeu am făcut-o, chiar dacă n-a fost făcută în tradițiile noastre”, spunea ea.

Mama Otiliei, fermă pe poziții în fața fiicei: ”Nu faci nuntă? Nu se poate”

„Eu mi-am dorit să călătoresc, să fiu cântăreață, dar va trebui să fac și pasul acesta. În primul rând, pentru că sunt singurul copil la părinți. Nu îmi voi păstra numele, dar ei își doresc foarte mult să mă vadă mireasă.

Ei au fost la foarte multe nunți, și vor veni toate rudele din Moldova și la mine. Eu i-am spus mamei că nu știu dacă voi face nuntă, că voi face doar cununia civilă, o petrecere privată, dar mama a izbucnit. «Cum, de ce, eu am fost toată viața la nunți, am dat atâția bani la nunți și tu, fata mea, copilul meu, nu faci nuntă? Nu se poate»”, mi-a spus mama.

O să fac o nuntă și la Moldova, mama lui e și ea moldoveancă, deci știe să și joace”, a declarat Otilia, pentru wowbiz.

Sursă foto: capturi video youtube

Publicat: 04 ian. 2021, 11:45 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă