OPINIE ADRIAN ARTENE | 30 de ani de independență capturată de Moscova. Lacrimile Moldovei, la porțile Europei!

Publicat: 27 Aug. 2021, 16:20 News
OPINIE ADRIAN ARTENE | 30 de ani de independență capturată de Moscova. Lacrimile Moldovei, la porțile Europei!

Au trecut trei decenii din 27 august 1991, ziua în care, declarativ (doar declarativ!), Republica Moldova a fost repatriată dintr-un sistem unional sovietico-socialist. Un sistem abrutizant ca un lagăr. 30 de ani de pseudo-independență. O independență capturată, ulterior, de Elțîn, Putin, ”interimarul” Medvedev și, iarăși, Putin. De un Kremlin care, în acest răstimp, a presărat conflicte nu doar în Moldova, ci și în Georgia, Ucraina sau Belarus. Fiindcă epigonii perestroikăi lui Gorbaciov, păpușarii imperialiști, n-au tăiat Moldova niciodată de pe harta intereselor lor și au continuat să o supună unui proces traumatizant de moscovizare. Prin marionetele lor: Lucinschi, Voronin ori Dodon.

Azi, lacrimile Moldovei curg la porțile Europei! Iar durerea Basarabiei este strigată, sub drapelul tricolor, în limba română. 30 de ani de drum străbătut către România, către granițele deschise ale Europei, dar deturnat, la fiecare răscruce, de planul imperialist al Rusiei.

Glasnostul (”deschiderea”) lui Gorbaciov nu s-a înfăptuit niciodată. Reforma a fost o utopie! Din punctul de vedere al Moscovei, URSS s-a dezmembrat numai scriptic, nu s-a dizolvat și ideologic. ”Țarii” post-Gorbaciov nu au abandonat, de facto, nicio secundă întinsele granițe ale imperiului. Iar scenariile prin care și-au implantat ”enclavele” fidele în teritoriile de la periferia defunctei URSS au fost similare. Și în Georgia, și în Moldova, și în Ucraina. Și pretutindeni.

În Basarabia, Moscova a decupat teritoriul în aval de Nistru. Prin simularea unui război civil. Istoria a fost denaturată, Mircea Snegur a fost răstignit ca un ”trădător”, pentru ca noua Rusie (după Gorbaciov) să poată disloca la Tiraspol, în coasta Chișinăului, rămășițele ”armatei roșii”. A fost botnița pe care Kremlinul a pus-o Moldovei în cei 30 de ani de independență.

În 2005, m-am aflat – ca și corespondent – în autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană. Acolo, la Tiraspol, l-am intervievat pe dictatorul de la acea vreme, Igor Smirnov. Între timp, ”unealta” de până atunci a intereselor Rusiei intrase în dizgrația Moscovei. Am discutat și cu miniștrii Economiei sau Turismului, cu lideri politici separatiști, dar și cu românii sechestrați pe acea limbă amară de pământ. Propaganda rusească spălase creiere în ”Sovietul Suprem” (așa-zisul Parlament de la Tiraspol) și săpase răni profunde în inimile românilor deportați de istorie în stânga Nistrului.

Corespondențe din trecut

Am regăsit o parte dintre corespondențele pe care le-am transmis de acolo. Unele sunt, și acum, piese dintr-un ”muzeu al suferinței”. Realitatea crudă din urmă cu 16 ani s-a conservat până azi:

”Filmarea și fotografiatul sunt strict interzise”. E un indicator clar ca o Lună plină – în limbile rusă și română. Mă aflu la nici 300 de metri de zona de securitate care străjuiește Nistrul, pe teritoriul separatist decupat violent dintre hotarele Republicii Moldova. Pe un ”guler” al străzii care leagă Tiraspol de Tighina străveche, azi Bender (numele agreat de Rusia), se înalță siluetele unor blocuri parcă trase, militărește, la indigo. Mașina care mă conduce, retur, către granița artificială dintre Transnistria și Moldova, o Ladă cu tabla coaptă, parcurge drumul molcom. Șoferul, un căpitan de Miliție, căruia i-am fost ”încredințat” pe perioada șederii la Tiraspol, îmi șoptește în română, cumva vinovat, că dezvăluie un secret doar de el știut: ”Aici sunt rușii!” E vorba despre cazărmile celebrei Armate Roșii pe care Moscova a dislocat-o – ca pe stent – în inima unui teritoriu românesc răpit în urma fratricidului din 1992.

Drumul se strecoară pe lângă o succesiune de blocuri impersonale, care îmi amintesc de clădirile socialiste din copilărie, populate de ”nefamiliști”. Aici au fost și sunt, și în prezent, cantonați soldații ruși, ”pacificatorii” alocați de Vladimir Putin (NOTA MEA – în prima guvernare, înainte de ”interimarul” Dmitri Medvedev) pentru a ține Transnistria sub control. O țin cu o mână de fier îmbrăcată în faimoasa mănușă de catifea a așa-zisei diplomații. Adevărul nu locuiește la masa propagandei diplomatice susținute de Ministerul Extern de la Moscova. Conform declarațiilor Kremlinului, rostogolite pe canale oficiale, care nu pot capta alunecoasele ”jocuri de culise”, armata rusă s-a retras, făcând loc trupelor de menținere a păcii. Numai că ”menținerea păcii” este doar o mască pentru chipul ”Maicii Rusii”, încă asupritoare. La propriu, armatele trimise de Vladimir Putin bântuie și azi teritoriul românesc din stânga Nistrului, cu toate că nimeni nu le recunoaște la nivel declarativ. Sunt Armatele-fantomă ale lui Putin.

Armata Rusiei nu a devenit o tristă amintire, așa cum s-a crezut când Moscova a anunțat retragerea definitivă, ci continuă să fie o realitate care înspăimântă. Atât la Tighina, la periferia regiunii auto-proclamate, pe capătul de pod de peste Nistru, cât și în Tiraspol, trupele rusești dețin, încă, baze amenințătoare. Uniformele rusești sunt omniprezente, iar locuitorii simt o apăsare grea pe umeri. Atunci când vorbesc armele, chiar dacă nu se mai simte mirosul prafului de pușcă, până și gândurile își caută un loc de refugiu.

Căpitanul de Miliție, care are curajul (fiindcă e un curaj!) să poarte un dialog în limba română, afirmă temător că militarii ruși nu vor părăsi niciodată Transnistria: ”Doar au spus că pleacă, însă nu au plecat. Rușii sunt aici, nimeni nu-i dă afară”. Vorbește liber, ca și cum în mașină nu ne poate nimeni auzi. Camera de filmat e pornită și ”rupe” imagini din realitate pe măsură ce Lada înaintează spre graniță.

Ultimele declarații ale dictatorului de la Tiraspol, Igor Smirnov, pe care l-am intervievat zilele trecute, îi susțin temerea. Pe de o parte, cetatea Tighina – un punct nevralgic de-a lungul istoriei – continuă să fie adăpost pentru auto-proclamatele ”trupe pacificatoare” ruse, iar pe de altă parte, în inima Tiraspolului, o suprafața vastă se află în administrația exclusivă a Moscovei. Aici s-au aflat, până de curând, peste 45.000 de soldați ai Federației Ruse. Astăzi, baza aparține tot Moscovei, însă în ea nu mai sunt cantonați decât 1.300 de militari.

Cât m-am aflat în Transnistria, am ascultat și alte păreri. Fără să cunosc ce mi se va dezvălui înainte de a părăsi teritoriul separatist, am avut prilejul să aflu și gândurile unor oameni izolați de libertatea de a fi români. Credeam că sunt doar mituri. Dar nu! ”Ne apasă pe grumaz. Și nimeni nu poate fi liniștit, în propria casă, atunci când totul este controlat de ruși”, mi-a mărturisit Dumitru P.. Are 72 de ani și războiul din 1992 este încă o rană deschisă pentru el. Când am adus discuția despre ”pacificatorii” ruși, reacția lui a părăsit cuvintele. A dat din mână, a lehamite. Viața l-a învățat că ”Maica Rusia” știe să își impună voința. Cu șenilele, dacă e cazul. Expresia ”suntem la mâna lor” a devenit, dacă stai de vorbă cu românii din Transnistria, o axiomă.

Agresivitatea ”pacificatorilor”

Atmosfera rămâne una tensionată, iar orice demers jurnalistic al cărui obiectiv este partea din stânga a Nistrului trezește suspiciuni. Varianta ”oficială” trebuie respectată. Priviri sceptice, încruntate, controale riguroase, efectuate ”la sânge”. Uniforme și arme care intimidează. Atotputernica Rusie nu concepe să părăsească un teritoriu pe care, în alte vremuri, îl controla fără să existe întrebări incomode. Militarii ruși nu acceptă dialogul, iar orice insistență este sortită eșecului.
La Tighina, acolo unde sunt amplasate punctele de control rusești – care dictează absolut asupra intrării în Transnistria – ”pacificatorii” sunt mult mai agresivi. În deplasarea mea pe teritoriul moldovenesc din stânga Nistrului, am fost avertizat încă de la linia de demarcație să nu îndrăznesc să fotografiez „obiectivele O” pentru că risc să fiu condamnat la închisoare pentru spionaj.

Rușii insistă în a spune că trupele lor s-au retras. Însă bazele rusești există, în pofida embargoului mediatic.
Chiar păstrând un număr redus de militari, armata rusă este o sabie a lui Damocles deasupra Republicii Moldova. Podul de peste Nistru de la Tighina demonstrează faptul că Rusia este stăpână peste un teritoriu care – în Constituția Moldovei – e descris drept ”teritoriu moldovenesc cu regim special din stânga Nistrului”. Aparent, Federația Rusă invocă faptul că, încă din ’94, a început retragerea trupelor „pacificatoare”.

”Nu căștile albastre controlează linia de demarcație, ci militarii ruși. Nimeni nu se poate opune, nu are nimeni curajul. Iar comunitatea internațională tace”, mi-a mărturisit un alt localnic. Firește, nimeni nu are curajul de a-și spune numele și prenumele. Mâna Rusiei este lungă, iar amintirile unor vremuri care, încă, nu au apus, sunt vii și provoacă aceleași coșmaruri. Generalul Alexandr Lebed, spre exemplu, este înfățișat ca un personaj care are rolul unui adevărat… cardinal în retragere. Dar, în realitate, armata rusă este vie, iar ”pulsul” ei nu dă semne de oboseală.

Cei peste 1.300 de militari coordonați de generalul Boris Sergheev alcătuiesc Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR), grup care și-a auto-asumat, în Transnistria, ”singura misiune” de a păzi actualul depozit de muniție și armament de la Colbasna.
Foarte puțin știu că acesta este cel mai însemnat depozit de armament militar din întreaga lume, situat în afara granițelor unei mari puteri, în condițiile în care – potrivit declarației de la Ankara (Turcia) – peste 80% din vechea zestre militară a fost topită. Depozitarea acestui arsenal s-a făcut între anii ’50-’60, fosta URSS devenind după ’91 ”mamă” a auto-proclamatei națiuni Transnistrene.

”Nu există amestec în treburile interne ale guvernului Igor Smirnov”, declară autoritățile Federației Ruse. ”Totul se reduce la o misiune de pace”. Dar am descoperit cu totul altceva: rușii țin sub bocanc o palmă de pământ autodesprinsă din Republică Moldova. Armata rusă are un statut aparte, privilegiat, fiind stăpână pe un teritoriu ocupat samavolnic în 1992, în numele libertății. Federația se comportă în Transnistria ca în propria țară. Retragerea trupelor ruse dintr-un teritoriu decupat cu forța de pe hartă Moldovei, în 1992, rămâne și azi o discuție deschisă, ca o rană pe sufletul populației române atât din dreapta, cât și din stânga Nistrului”.*

Istoria propagandei dictate de la Moscova este, așadar, alta față de istoria reală. Istoria scrisă de moștenitorii perestroikăi este alibiul ”forțelor pacificatoare”. Rusia deține și în prezent contingente armate pe hotarul estic care, cândva, era parte a României Mari. Iar aceste ”forțele pacificatoare” sunt prezente ca o tumoare, care s-a putea metastaza oricând, în trupul Moldovei.

Încă din 2005, Moscova se angaja să retragă din Moldova Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR). În 2018, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat proiectul de rezoluție privind ”Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine (n.red. – rusești) de pe teritoriul Republicii Moldova”. Dar criza transnistreană persistă și în 2021. Ca șantaj al Moscovei față de Chișinău. Dincolo de șantajul economic, resimțit permanent, și al celui politic, intrumentat prin partidele radical pro-ruse.

Însă tentativa de a transplanta câte o ”inimă” rusească la Chișinău, Ungheni, Bălți, Tighina sau Tiraspol a eșuat. Fiindcă spiritul românesc n-a putut fi desprins de acele teritorii, cu toate că actele de deznaționalizare au fost barbare. Chiar și în ultimii 30 de ani de așa-zisă indepedendență. Nu numai în perioada sângerândă 1940-1991.

Poate că mărturiile pe care le-am redat vor reface, întrucâtva, din ”cioburi”, o istorie fărâmițată, pe care Rusia a mistificat-o. Poate vor ajuta la refragmentarea ei și o vor curăța, puțin, de impuritățile imperialiste! Cel puțin istoria să rămână întreagă, dacă hotarele trasate cu un creion samavolnic în anii ’40, separă, deocamdată, Moldova de România!

*Fragmente din corespondețele pe care le-am transmis pentru cotidianul ”Averea”, în decembrie 2005, din așa-zisă republică separatist Transnistreană, ”enclavă” a Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova

Sursă: GÂNDUL.RO

Publicat: 27 Aug. 2021, 16:20 News
Pe aceeași temă