Și-a pus multe dorințe, are mari așteptări și speră ca 2021 să fie anul ei! Din toate punctele de vedere! Exclusiv pentru Ciao.ro, vedeta a făcut dezvăluiri în premieră! Despre copil, părinți, avere, planuri, proaspăta ei emisiune de pe youtube, dar și despre “fenomenul influencereală”.
Oana, ai început în forță emisiunea ta de pe canalul de Youtube. Care sunt reacțiile fanilor și ale celor care te urmăresc?
Da, am început în forță și reacțiile sunt peste așteptările noastre…Lumea era însetată la propriu ca cineva să zică cu subiect și predicat de toate gloabele astea care îi astenizează cu mizerii vândute pe social media nonstop cât și despre “fenomenul influencereală” care e un mare fâs din punctul meu de vedere.
Se simt jignite câteva vedete influencerite, care am înțeles că vor să te oprească să nu le mai denigrezi! Ce le transmiți? Te intimidează în vreun fel?
Da, se simt amenințate logic “divuțele” că, deh, le iau pâinea de la gură că m-am “trezit” eu care sunt o voce puternică să deschid ochii gâștelor…
Eu intimidată?…Când vreodată în viața mea m-a intimidat ceva sau cineva pe mine? Când mă împiedic eu vreodată de cioturi? Am avut războaie adevărate în viața mea, nu fandoseli din astea… Ce le transmit?… Păi le transmit să mă urmărească bine de tot în continuare, să nu creadă că nu am metode de apărare având în vedere că s-au adunat în haită să mă linșeze și că viitorul sună bine pentru mine…Îmi place să privesc cum se zbat ca peștele pe uscat!
Cum ai intrat în noul an și care sunt așteptările tale de la 2021? Ce îți dorești cel mai tare să realizezi în 2021?
Am intrat bine în noul an. 2020 nu a fost un an rău, dar logic că mereu sper la mai bine… Știu sigur că emisiunea mea o să aibă succes din ce în ce mai mare și vor mai fi schimbări și îmbunătățiri frecvente în cadrul ei, alternări și tot ce e necesar pentru ca să fiu Number One pe Youtube, apoi îmi doresc să fiu bine cu Alex să avem anul ăsta exact ce ne-am propus la miezul nopții, la ora 00.00, la intrarea în noul an, când am ciocnit un pahar de șampanie amândoi…Să vină lucruri șmechere către mine, familia, casă și business-ul meu și alte proiecte pe care, nu din superstiție, dar nu vreau să vorbesc acum despre ele. Am observat că mai bine taci și faci…Și să fie totul pe bogăție și abundență cum mi-a fost creșterea că sărăcia și modestia în exces e doar pentru cei plafonați!
Ce te deranjează cel mai tare din lumea mondenă? Și cine, ce personaj, te enervează maxim și de ce?
Mă deranjează martaloagele astea, multe dintre ele pe care le știam de mult, de când sugeau ciorapii unor șefi prin TV și acum se dau mari doamne cu ștaif și stil… Mă deranjează fenomenul de “influencereală my ass” care de fapt nu există…Totul e fix pentru lovele, nu există că interesează pe vreuna de “public sau fani”. Care public, care fani? Ca să ai fani sau public trebuie să fii artist nu să te dai cu creme sau să te demachiezi și să îmi arăți jegul pe cotonetă sau să dai coduri…Lumea a luat-o razna cu influencereala asta. Ce să influențezi la o cremă? Pe bune! Ce fani să ai? Spune mai bine că vrei cașcaval de pe urma gâștelor și gata! Vrăjeală multă și prosteală la fel…nume de troglodite am dat…antipatii am multe…simpatii nu prea am…Repet! Nu îmi plac oamenii care uită cine sunt și cred că toți suntem amnezici și nu mai știm cine sunt ele. Am un mare respect pentru artiști, intelectuali rasați, nu martaloage care vând ace, brice și carice și care merg prin Dubai pe filiera fetițelor de Dubai și apoi vin în țară și au “Hermes”, ‘‘Diamonds” și altele, sau sunt Models! O să dezbat subiectul “Porta Potties”, cunoscătorii știu ce spun pentru că majoritatea “divelor” low sau high cost au trecut pe acolo.
Ești o femeie căsătorită! Primești însă mesaje și propuneri indecente de la diverse persoane care te admiră?
Primesc mesaje de la bărbați dar nu indecente, de admirație sau dragoste, pentru că bărbații știu exact cui se adresează și cum te abordează în funcție de ceea ce ești…Eu nu am fost prin “Dubai” decât pe cașcavalul meu, nu pe ‘iahturi’ și atunci și abordările sunt diferite! Dar îmi iubesc soțul și nu le iau decât ca o alintătură sau o confirmare a faptului că sunt o femeie dorită și curtată și atât!
S-a scris recent că tu și Alex lucrați la un copil. Așa e? Cine își dorește cel mai tare un moștenitor? Tu sau el?
Da, lucrăm! Amândoi vrem un copil! La mine a fost mai greu să vreau asta pentru că eu încă mă simt copilul în casă și în general. Dacă o să vrea și Dumnezeu o să avem și un băiat…Să fie șmecher, ca mama lui!
Dacă nu se va întâmpla să rămâi însărcinată pe cale naturală, ai lua în considerare și varianta fertilizării in vitro sau a adopției?
Am luat în considerare toate variantele, și natural și vitro și mamă surogat. Vom vedea acum ce-o fi să fie, dar băiat să fie!
Lumea e curioasă dacă ai avut grijă de averea ta și dacă mai ai ceva din ea. Știu că ai făcut niște investiții bune, cu clinica, de care ești mulțumită! Ce ar trebui să știe cei care te urmăresc despre acest aspect, al averii, moștenirilor? Ai bani puși deoparte, vrei să mai investești și în alte domenii? Poți să trăiești liniștită încă două vieți de acum încolo?
Nu știu de ce îi plimbă grija pe toți de averea mea! Nu am furat nimic de la nimeni și ca orice copil e logic să rămână cu tot ce au părinții că doar nu o fi normal să stea și să se uite cum se duce averea lui ca și copil pe la vreo mănăstire. Hai să fim serioși! Averea mea este cea lăsată de tații mei și țin tare mult să precizez asta! Nu mama a făcut banii în casa noastră ci mereu numai tații mei!
Dacă vreunul din ei ar fi trăit nu ar mai fi fost niciodată vreun scandal pentru bani și avere în familia mea pentru că oricare din tații mei mi-ar fi dat mai mult decât fericit mie tot ce aș fi avut nevoie vreodată, dar ei fiind morți de când eu eram adolescentă cumva, a trebuie să îmi cer acest drept al meu cu forța pentru că mama mea era așa cum o știți și voi… Totul cu ea până la banii pe care ea îi considera doar ai ei, din motive total aberante.
Niciodată nu am stat să atârn la părinți. De mică am avut contracte și joburi curate în TV sau film, nu e că stăteam cu mâna întinsă și așteptăm ceva. De aia mă deranjează mereu asta cu averea…Nu am stat în viața mea în Ferentari și nu am mers cu troleul. Deci faptul că mi-au rămas banii de la tații mei după moartea maică-mii nu a făcut decât să îmi continue traiul luxos în care eram oricum învățată să trăiesc de mică.
Acum, banii cu greu obținuți după moartea mamei, că mama m-a lăsat cu multe belele pe cap (vă amintiți că un an a durat să pot să intru în Agricomex, cu dosare făcute de cei care dețineau 42%, cu balamuc, etc…pentru că mama nu mi-a lăsat mie vreun testament și a trebuit să mă lupt cu toți psihopații pentru ce era al meu de drept), i-am investit într-o clinică medicală care este și asta un succes cu mult peste așteptări pentru mine și un motiv de mândrie pentru că de la o clinică m-am extins în trei locații. În curând se fac patru, asta că tot nu eram eu o femeie de afaceri bună… Apoi am investit într-un parfum care, la fel, a fost un succes enorm și de pe urma căruia am câștigat foarte mulți bani, bani făcuți pe numele meu și seriozitatea mea față de brandul pe care îl reprezint.
Logic că am tot ce îmi trebuie să trăiesc bine eu și familia mea și că anul ăsta voi face investiții ca să îmi măresc veniturile cum e și logic. Nu văd de ce nu ar mai vrea și Oana Zăvoranu niște milioane de euro, când și Țiriac mai vrea niște sute de milioane de euro! Care e problema de fapt?
Te-ai muta vreodată, definitiv, din România?
Da, m-aș muta part time în America! Și asta e una din dorințele mele cele mai mari după altele… Să am două reședințe și să stau unde “vrea mușchii” mei și cât “vrea mușchii” mei, pentru că americancă m-am simțit de pe la vreo 6-7 ani în sufletul meu și în felul meu de-a fi!