Oana Roman suferă după despărțirea de Marius Elisei: ”Nu ies, nu mă văd cu nimeni, nu socializez”

Publicat: 01 mart. 2021, 09:41 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Oana Roman și-a deschis sufletul în fața fanilor săi și a vorbit recent despre cum este viața sa după divorț. Vedeta a ținut să sublinieze faptul că, în acest moment singurul lucru care îi face bine este să stea câteva zile singură, departe de toată lumea.

Deși recunoaște faptul că înainte iubea să iasă și să socializeze cu prietenii săi, acum lucrurile s-au schimbat total în viața Oanei Roman. Vedeta traversează o perioadă grea, iar faptul că își petrece timpul singură o ajută să se liniștească.

„Isa e la tatăl ei, eu acasă la seriale. Nu ies, nu mă văd cu nimeni, nu socializez. Să văd cât mai pot așa. Eram un animal social și nu suportam să nu ies și să nu mă văd cu lume. M-am retras. Încă îmi e bine așa. N-am gașcă, n-am anturaj. Mai bine pentru liniștea mea. Deocamdată”, a spus vedeta, citată de spynews.ro.

Totodată, fiica lui Petre Roman a avut un moment de nostalgie în care și-a adus aminte cum se distra în tinerețe, dar și cum erau oamenii în acele vremuri.

”O să vă povestesc într-o zi cum lumea asta glamour pe care o vedeți la TV și în online mai nou este împărțită pe găști, interese persoanele, prietenii și relații. Eu am fost la începuturi. Eram câțiva acum 30 de ani. Atunci însă nu existau interese de niciun fel. Nici bani la mijloc, nici influențe!… Noi ne distram și ne bucuram împreună. Atât. De aia acum nu am eu gașcă și nu sunt în niciun anturaj. Pentru că eu și alți câțiva făceam acum 25 de ani ceea ce alții descoperă acum, doar că n-avem telefoane ca să facem poze și să postăm. Dar ceva poze găsesc eu prin cutii. O să vă povestim o dată pe îndelete. Încă nu e momentul”, a completat aceasta.

Oana Roman, declarații despre divorț: „După 7 ani și o lună am încheiat frumos, amiabil, civilizat, decent”

“Suntem aici împreună, deși nu mai suntem soț și soție. Am semnat actele de divorț la notar, amiabil. (…) Noi am ales să terminăm această căsnicie pe cale amiabilă, am semnat la notar actele de divorț, cât și actele privind custodia Isabelei, care va fi una comună. Vom avea grijă împreună de ea, domiciliul îl va avea aici, unde a crescut. Noi am discutat, a fost cu suișuri și cu coborâșuri, nu a fost totul foarte clar de la început, dar dorința noastră a fost ca Isabela să aibă un mediu liniștit în care să crească și pentru asta noi trebuia să ajungem la o înțelegere. Eu mă bucur că am reușit asta, rămânem părinți pentru Isabela și în al doilea rând prieteni.

Chiar dacă mariajul ăsta n-a mai mers, noi rămânem prieteni, rămânem apropiați în sensul în care avem responsabilități comune (n.r. referire la copil) și vom colabora profesional. (…) Ideea e să ne înțelegem. Vom colabora profesional pe partea de imagine. Isa va crește alături de noi, va sta și la mine și la tatăl ei. Ne veți mai vedea împreună. (…) După 7 ani și o lună am încheiat frumos, amiabil, civilizat, decent”, a spus Oana Roman pe Instagram.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 01 mart. 2021, 09:41 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă