O tânără a fost reţinută după ce a intenţionat să-şi vândă copilul nou-născut cu 15.000 de lei

Publicat: 06 sept. 2019, 13:49 Autor: D. C. Ciao.ro
O tânără a fost reţinută după ce a intenţionat să-şi vândă copilul nou-născut cu 15.000 de lei

O tânără din Sălaj, în vârstă de 20 ani, a intenţionat să-şi vândă copilul născut în luna iulie unui bărbat din judeţul Cluj, cazul ajungând în atenţia procurorilor DIICOT, ce au dispus reţinerea celor doi inculpaţi pentru 24 de ore.

A vrut să vândă copilul cu 15.000 de lei. Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii vineri, de Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), o femeie în vârstă de 20 de ani, din judeţul Sălaj, a dat naştere unui copil la Spitalul Orăşenesc Huedin, ocazie cu care a fost abordată de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din judeţul Cluj, care i-a propus să îi cumpere nou-născutul.

A vrut să vândă copilul cu 15.000 de lei

„În acest scop, inculpatul (…) i-a oferit inculpatei (…) suma de 15.000 lei, sumă pe care urma să o achite în două tranşe, respectiv 1.000 euro în momentul întocmirii certificatului de naştere, iar restul sumei de bani urmând să fie achitată în momentul în care copilul împlineşte vârsta de un an.

A vrut să vândă copilul cu 15.000 de lei

Pentru a da aparenţă de legalitate vânzării-cumpărării minorului nou-născut, având în vedere că inculpata (…) a fost de acord cu propunerea inculpatului (…), cei doi au convenit să declare în fals că inculpatul (…) este tatăl biologic al minorului, acesta să-l recunoască şi pe cale de consecinţă să intre în posesia lui, pe o cale aparent legală, respectiv ca părinte al său”, se arată în comunicatul DIICOT.

Publicat: 06 sept. 2019, 13:49 Autor: D. C. Ciao.ro
Pe aceeași temă
×