O mai ții minte pe Magda Ciumac? Acum iubește un milionar care o plimbă prin toată lumea

Publicat: 04 apr. 2022, 14:31 Autor: Maria Apostol Vedete

Chiar dacă nu mai recunosc, mulți români și-au pierdut nopțile uitându-se la cea mai de succes ”telenovelă” difuzată de OTV în trecut, avându-i protagoniști pe Magda și Tolea Ciumac. Relația lor a făcut mare vâlvă chiar și după ce au divorțat. Între timp viața brunetei s-a schimbat în ultimii ani la 180 de grade! 

Magda Ciumac a fost, fără doar și poate, ”emblema” postului OTV, deținut în trecut de Dan Diaconescu. Au ”propulsat-o” scandalurile pe care le avea cu luptătorul Tolea Ciumac, care era la vremea respectivă soțul ei. Însă ea devenit imediat oaspete permanent și era folosită drept comentator pe subiectele zilei. Obișnuia să facă audiențe mari, mai ales atunci când situația degenera, iar bruneta se urca pe mese și dansa pe manele!

Anii au trecut, OTV s-a închis, Magda Ciumac a divorțat și a ieșit din peisajul monden. Viața ei s-a schimbat radical și a devenit invidiată printre prietenele ei. Și asta pentru că în viața ei a apărut un milionar italian care de mai mulți ani îi împlinește viața. Atât ei cât și fiului pe care Magda îl are din relația cu Tolea Ciumac.

Amândoi se bucură nu doar de o viață fără lipsuri, ci și de multe cadouri care le fac viața mai frumoasă. Pentru că este foarte bogat, partenerul ei deține mai multe case, inclusiv una în Italia, acolo unde Magda petrece cel mai mult timp.

Magda și Tolea Ciumac, la cuțite!

Se pare însă că bruneta vrea să descopere și alte locuri minunate, așa că bifează vacanță după vacanță prin Europa! Acum se află în Barcelona, unde a vizitat cele mai importante obiective turistice alături de milionarul misterios care îi este alături de mai mulți ani.

 

Chiar dacă în prezent nimeni nu mai știe dacă Tolea și Magda Ciumac sunt în relații mai bune, măcar de dragul fiului pe care îl au împreună, în trecut s-au aruncat reproșuri dure!

Despre Tolea ce să zic? El nu a plătit niciodată nimic copilului. Nici nu vrem nimic de la el, nici nu îi vrem răul, indiferent unde se află. Am înțeles că acum are niște probleme cu legea. Ca de obicei, nu este o noutate, eu vreau să știu doar că este bine. Pentru că până la urmă este tatăl copilului, indiferent că nu și-a căutat copilul sau că nu l-a ajutat cu absolut nimic. Când spun nimic, mă refer că nici măcar cu o bomboană nu a primit copilul de el. Dar nu asta contează în viață…”, a declarat Magda Ciumac în trecut.

 

Publicat: 04 apr. 2022, 14:31 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă