De teama noului coronavirus, Oana Lis stă până și la terasă cu masca de protecție la gură. Blondina are mare grijă să nu se infecteze, de frică să nu îl îmbolnăvească și pe Viorel, soțul ei, care se confruntă de ceva vreme cu probleme serioase de sănătate.
Viorel Lis are, de ceva timp, probleme de sănătate, și se păzește cât poate ca să nu se infecteze cu noul coronavirus. Fostul edil își petrece timpul mai mult pe acasă, iese foarte rar și în caz de forță majoră. Oana însă, iese din casă, dar are foarte mare grijă cu cine ia contact și pe unde umblă. Recent, ea a fost surprinsă la o terasă din Capitală, singură la masă, unde a ieșit probabil să bea o cafea. În imagini se poate observa că soția lui Lis stă cu mască de protecție la gură chiar și în timp ce se află așezată pe scaun, la terasă, unde masca nu mai este obligatorie, astfel încât să poți să bei ceva sau să mănânci.
Pentru a se simți mai în siguranță probabil, Oana Lis nu a renunțat la masca de protecție nici la terasă, semn că este foarte atentă și precaută.
Nu este un secret că Viorel Lis se confruntă cu probleme de sănătate. Oana, soția sa, a fost și este mereu alături de el. Ea a explicat într-un interviu care sunt motivele pentru care fostul edil Viorel Lis nu mai apare pe micile ecrane și cu ce probleme se confruntă în prezent. De-a lungul timpului, Viorel Lis a avut mici atacuri cerebrale, ultimul fiind în urmă cu un an. Obosind destul de repede în timp ce vorbește, Viorel preferă să rămână mai tăcut pentru a nu se pune în pericol.
„Lucrurile au venit progresiv. A avut mici atacuri cerebrale de-a lungul timpului. Ultimul a fost acum cam un an de zile. Au rămas anumite urmări. Viorel nu a mai apărut la televizor cam de un an de zile, pentru că nu poate să vorbească foarte mult timp. După mult timp are anumite probleme de articulare a cuvintelor, obosește”, povestea Oana Lis la o emisiune tv, acum ceva timp.
Din cauza pandemiei de coronavirus, fostul edil nu a mai putut fi internat în spital: „Nu a mai putut să se interneze la spital. Ne-a fost teamă din cauza COVID-ului. Mergem la particular, dar și aici cu grijă. E o perioadă foarte grea. (…) Eu am închiriat cabinetul de psiholog, avem clienți online. Există o limită a rezistenței în fiecare. Când este atinsă, nu mai ai poftă să te justifici”, a spus Oana, arată Cancan.