Nicole Cherry va implini la data pde 5 decembrie frumoasa vârstă de 21 de ani, însă deja are mari probleme cu celulita.
Nicole Cherry, tratamente pentru celulită. Cântăreața a spus că o moștenește pe mama ei, care a făcut de tânără celulită, astfel că încearcă să mănânce sănăătos și să facă cât mai mult sport, ca s-o prevină.
Astfel că a trecut la fapte și la aproape 21 de ani, artista deja apelează la tratamente corporale destinate în principal femeilor trecute de 30 de ani.
“Dacă nu ai grijă de tine și nu ești constantă în activitățile pe care le faci pentru a arăta bine, se observă. Cumva, pentru că am început atât de multe lucruri și mă ocup de corpul meu, știu că dacă fac o pauză, nu e bine pentru mine. De asta merg așa des la tratamente corporale, plus că îmi și place”, ne-a mărturisit Nicole.
Am avut celulită. Celulita nu e neapărat pentru că ai un stil de viață dezordonat, poți să mănânci sănătos, dar dacă ai o genă în care există această celulită, poți să faci tu pe naiba în patru că tot o să fie. Tocmai pentru că în gena mea există această celulită, eu încerc cumva să am grijă să nu mai existe deloc și să o țin sub control. Momentan, o țin sub control și e foarte bine. Fac foarte multe eforturi” a spus Nicole Cherry pentru Libertatea.
În plus, sportul și tratamentele la care apelează mereu îi permit să-și satisfacă și unele plăceri nevinovate, cum ar fi dulciurile.
“Eu oricum nu cred în stilul ăsta de viață în care să nu existe niciun pic de zahăr sau să nu-ți faci poftele, pentru că nu se poate, la un moment dat clachezi și efectul e mai rău”, a mai spus aceasta.