Nelu Tătaru, despre redeschiderea școlilor. Când s-ar putea întâmpla acest lucru

Publicat: 22 apr. 2020, 08:50 Autor: Hermina Hagianu News
Nelu Tătaru, despre redeschiderea școlilor. Când s-ar putea întâmpla acest lucru

Nelu Tătaru, ministrul sănătății, a anunțat faptul că guvernul ia în calcul redeschiderea școlilor la sfârșitul lunii mai, cel mai devreme, sau la începutul lunii iunie, cel mai târziu. 

„Poate sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a precizat Nelu Tătaru marți seară, la Antena 3, întrebat când s-ar putea deschide școlile.

Înainte ca acest lucru să fie posibil, Ministrul Sănătăţii a explicat faptul că mai sunt câteva lucruri de pus la punct.

„Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului”, a mai afrimat Nelu Tătaru.

Ludovic Orban, despre îngheţarea anului şcolar

„Cu siguranţă, am spus că noi nu am avut niciun moment în evaluare această posibilitate de îngheţare a anului şcolar. Obiectivul nostru este să asigurăm toate condiţiile posibile astfel încât elevii, studenţii să încheie anul şcolar, să poată să dea examenele care trebuie date, examenul de capacitate, examenul de bacalaureat, sigur, în condiţiile care vor fi permise de contextul epidemiologic, pentru că nu riscăm ca toţi copiii noştri să piardă un an şcolar”, a declarat Ludovic Orban, marţi, la TVR 1, întrebat dacă rămâne exclusă varianta îngheţării anului şcolar.

Publicat: 22 apr. 2020, 08:50 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă