Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea, venerate de credicioși în Catedrala Schimbarea la față

Publicat: 22 oct. 2019, 14:47 Autor: Simona Life
Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea, venerate de credicioși în Catedrala Schimbarea la față

Sute de credincioși greco-catolici din Cluj-Napoca se roagă, marți, la moaștele Papei Ioan Paul al II-lea, cu ocazia pomenirii fostului Suveran Pontif în Biserica Catolică.

Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea au fost dăruite episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla de cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop emerit de Cracovia.

Relicvariul, care conţine o pânză cu picături din sângele Papei Ioan-Paul al II-lea, a fost depus, marți, în fața altarului Catedralei Greco-Catolice „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, iar credincioșii pot venera moaștele pe durata întregii zile.

Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea

Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea

Reprezentanții Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla au declarat, marți, că lăcașul de cult va rămâne deschis atât cât timp vor fi credincioşi dornici să stea în reculegere.

„Relicva, însoţită şi de un atestat cu privire la prezenţa picăturilor din sângele Papei Ioan Paul al II-lea, a fost oferită episcopului Florentin Crihălmeanu, pentru Eparhia de Cluj-Gherla, în toamna anului 2016, de către cardinalul Stanisław Dziwisz, arhiepiscop emerit de Cracovia, care timp de aproape 40 de ani a fost secretarul Papei Ioan Paul al II-lea. Moaștele se scot în fiecare an în 22 octombrie cu ocazia pomenirii fostului Suveran Pontif în Biserica Catolică”, au spus reprezentanții eparhiei.

Ioan Paul al II-lea a devenit papă în anul 1978 și a murit în 22 octombrie 2005. Acesta a fost beatificat în 2011 şi sanctificat în anul 2014.

Publicat: 22 oct. 2019, 14:47 Autor: Simona Life
Pe aceeași temă