Mick Jagger, operat pe inima! Artistul are grave probleme de sanatate

Publicat: 02 apr. 2019, 11:07 Autor: Ioana Cioflan Vedete

Intervenția chirurgicală, considerată una comună, presupune implantarea unui stent la inimă, respectiv un tub de dimensiuni mici.

Mick Jagger, operat pe inima! Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, în vârstă de 75 de ani, ar putea fi supus unei intervenții chirurgicale pe cord, pentru implantarea unui stent, săptămâna aceasta, potrivit Reuters. Purtătorii de cuvânt ai artistului și trupei nu au comentat informațiile.

Informația a fost făcută publică de platforma americană The Drudge, citând surse apropiate artistului, la câteva zile după ce trupa britanică a anunțat că își amână turneul din America de Nord, din cauza unor probleme de sănătate ale lui Jagger.

Mick Jagger, operat pe inima

Pe 30 martie, trupa The Rolling Stones a anunțat că va amâna toate concertele incluse într-un turneu nord-american, programat în perioada 20 aprilie – 29 iunie, pentru a-i permite lui Jagger să urmeze un tratament medical, dar nu au specificat natura problemei. Membrii trupei au adăugat că se așteaptă ca Jagger să se recupereze complet.

Pe 31 martie, Jagger a fost fotografiat în Miami Beach, Florida, SUA, la plajă, cu iubita sa, dansatoarea americană Melanie Hamrick, fiul lor minor și Georgia May, una dintre fiicele adulte ale artistului.

Mick Jagger are grave probleme de sanatate

Cu o zi înainte, cântărețul le-a scris fanilor, într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter, că „muncește din greu pentru a se întoarce pe scenă cât mai curând posibil”.

În tinerețea sa, Mick Jagger a trecut printr-o perioadă zbuciumată, cu multe aventuri sexuale și consum de droguri, dar, în prezent, artistul are un stil de viață sănătos.

Mick Jagger este solistul trupei The Rolling Stones, în care mai cântă Keith Richards, Charlie Watts şi Ronnie Wood. Trupa, înfiinţată la Londra, în 1962, a vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume şi a susţinut mii de concerte cu casa închisă. Formația a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

Publicat: 02 apr. 2019, 11:07 Autor: Ioana Cioflan Vedete
Pe aceeași temă