Mel B a orbit cu ochiul drept! Cantareata a fost spitalizata de urgenta

Publicat: 20 mai 2019, 14:33 Autor: D. C. News 3

Cântăreața britanică Mel B, membră a trupei Spice Girls, a fost spitalizată de urgență, la Londra, după ce și-a pierdut complet vederea la ochiul drept.

Mel B a orbit cu ochiul drept, pentru o scurta perioada de timp, informeaza mediafax.ro. Potrivit publicației britanice The Sun, Mel B, în vârstă de 43 de ani, a fost internată în spitalul Moorfields din Londra vineri.

Din fericire, în urma unui tratament, cântăreața și-a recăpătat vederea la acel ochi, iar un purtător de cuvânt al grupului Spice Girls a transmis că „totul este sub control”. În urma unei intervenții chirurgicale suferite în urmă cu 20 de ani, Melanie Brown și-a pierdut vederea la ochiul stâng, motiv pentru care problema medicală recentă a speriat-o foarte mult.

Mel B a orbit cu ochiul drept

Trupa Spice Girls va demara o serie de 13 concerte pe 24 mai. Victoria Beckham nu va lua parte însă la turneu, care va debuta la Dublin, în Irlanda, pe 24 mai. Mel B, accident auto destul de grav. Vedeta a ajuns la spital cu costele rupte si mana sectionata

Formaţia Spice Girls, creată în 1994, a cunoscut succesul după lansarea primului single, „Wannabe”, în 1996, acesta situându-se pe primul loc în topurile muzicale din 30 de ţări. Albumul de debut, „Spice”, a fost vândut în peste 31 de milioane de copii la nivel mondial. Acesta este, de altfel, cel mai bine vândut album al unui grup muzical feminin din istorie.

Astfel s-a născut un fenomen internaţional similar Beatlemaniei, „Girl Power”. Scandal intre fostele membre ale trupei Spice Girls. Geri Horner i-a spus lui Mel B „sa-si tina gura, dupa ce a sustinut ca au facut sex

Pe 31 mai 1998, în plin turneu, Geri Halliwell a anunţat că va părăsi trupa. Cele patru membre rămase – Victoria Beckham, Melanie Brown, Emma Bunton, Melanie Chisholm – au lansat un al treilea album în 2000, „Forever”, iar trupa s-a destrămat în februarie 2001. Ultimul album de studio al trupei, „Forever”, a avut mult mai puţin succes decât primele două, în parte din cauza schimbării genului muzical abordat, din pop adresat adolescenţilor înspre R&B. Mel B a facut sex cu Geri Halliwell! Vedeta a dat cartile pe fata abia acum VIDEO

Publicat: 20 mai 2019, 14:33 Autor: D. C. News 3
Pe aceeași temă