Doctorul Adrian Marinescu a transmis un mesaj important pentru părinții care își vor duce copiii la școală începând cu luna septembrie. Având în vedere că ne aflăm în contextul unei pandemii, părinții trebuie să fie foarte atenți la starea de sănătate a celor mici.
Medicul de la Timișoara avertizează părinții să fie atenți la diferența dintre gripă, viroză și noul coronavirus, chiar dacă este greu, căci acestea au simptome similare: ”În momentul în care vorbim de pierderea gustului și mirosului, simptome care apar destul de repede, sau simptomatologie respiratorie cu o lipsă de aer, ar putea să ne ducă cu gândul la SARS-COV-2”, declară medicul Adrian Marinescu, medic infecţionist de la Institutul Matei Balş.
Medicul mai avertizează că în condițiile în care vor exista și noul coronavirus și valul de gripă în același timp, atunci cei care se infectează riscă să facă o formă mai gravă
”E modalitatea cea mai importantă care ne ferește de gripă și în plus trebuie să ne gândim că dacă avem ghinionul să facem în același timp și gripă și COVID-19 riscul de a face o formă severă e mult mai mare. Copilul trebuie să stea acasă până când lucrurile se lămuresc, iar părintele trebuie să comunice cu pediatrul sau cu medicul de familie și să apeleze la serviciul 112 atunci când e nevoie.
Faptul că la un moment dat părinții vor monitoriza ce se întâmplă cu cei mici este un lucru bun, pentru că ei îl văd în permanență pe cel mic și își dau seama primii de o simptomatologie. Dacă ar ajunge la școală se pune problema de triaj și lucrurile poate ar fi mai puțin clare. Masca trebuie purtată corect! Se acoperă gura și nasul și să fie etanșă la nivelul feței, ca altfel degeaba o purtăm”, a mai spus Adrian Marinescu, arată Antena 3.