Medicii sunt în alertă! Simptomele coronavirusului la copii s-au schimbat! Când trebuie să te duci urgent la doctor!

Publicat: 22 apr. 2021, 12:52 Autor: Elena Arhiva
Medicii sunt în alertă! Simptomele coronavirusului la copii s-au schimbat! Când trebuie să te duci urgent la doctor!

Cifre îngrijorătoare îi sperie pe medicii din întreaga lume! Jumătate din copiii care dezvoltă sindrom inflamator multisistem, după ce au fost infectați cu coronavirus, se prezintă la spital cu simptome neurologice.

Potrivit ultimelor cercetări conduse de academicienii UCL, simptomele includ dureri de cap, encefalopatie și halucinații. Studiul nepublicat încă a fost prezentat la reuniunea anuală a Academiei Americane de Neurologie, care a avut loc între 17 și 22 aprilie.

Autorul principal, dr. Omar Abdel-Mannan (UCL Queen Square Institute of Neurology), a declarat: „În ceea ce privește sindromul inflamator care se dezvoltă după ce copiii sunt infectați cu coronavirus, aflăm modul în care această boală îi afectează și la ce trebuie să fim atenți. Am constatat că mulți copii au prezentat simptome neurologice care implică atât sistemul nervos central, cât și cel periferic”.

Pentru studiu, cercetătorii au analizat dosarele tuturor copiilor internați la Spitalul Great Ormond Street din Londra între 4 aprilie 2020 și 1 septembrie 2020, care au îndeplinit criteriile pentru sindromul inflamator multisistemic la copii. Este vorba despre 46 de copii, cu o vârstă medie de 10 ani. 24 dintre aceștia au avut simptome neurologice sau au experimentat manifestări pe care nu le-au mai avut anterior.

14 copii au dezvoltat encefalopatie

Dintre cei 24 de minori, 14 au dezvoltat encefalopatie, șase dintre ei au avut anomalii ale vocii sau răgușeală, șase s-au confruntat cu halucinații și cinci au avut ataxie sau deficiență de coordonare. Totodată, trei copii au suferit leziuni ale nervilor periferici iar un altul s-a confruntat cu crize epileptice.

Minorii care au dezvoltat simptome neurologice au fost mai predispuși la a necesita oxigen și medicamente pentru a le stabiliza circulația sângelui decât cei fără astfel de simptome

„Copiii care dezvoltă această afecțiune ar trebui să fie evaluați  pentru simptome neurologice și rezultate cognitive pe termen mai lung. Sunt necesare mai multe studii care să implice mai mulți copii și urmărirea acestora pentru a vedea cum se modifică această afecțiune în timp și dacă efectele neuro cognitive se întind pe o perioadă mai lungă de timp”, a mai spus medicul, potrivit ucl.ac.uk.,citat de antena3.ro.

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 22 apr. 2021, 12:52 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă