Masează unghiile cu această soluție cu bicarbonat de sodiu. Rezultatele sunt imediate

Publicat: 28 mart. 2020, 18:00 Autor: Ionita Nicoleta Beauty & Style
Masează unghiile cu această soluție cu bicarbonat de sodiu. Rezultatele sunt imediate

Bicarbonatul de sodiu este un ingredient extrem de folosit atât în alimentație, cât și în cosmetică. Puteți apela la acest remediu natural chiar și atunci când aveți probleme cu unghiile. Această soluție este ieftină și la îndemâna oricui.

Remediu natural pentru unghiile fragile

Orice femeie știe că o manichiură perfectă reprezintă un aspect extrem de important, indiferent de situație. Ce ne facem însă atunci când unghiile noastre sunt subțiri, se rup ușor sau sunt îngălbenite? Bineînțeles că unghiile cu gel sau cele false pot fi o soluție rapidă, dar acest lucru nu remediază problema inițială a unghiei, ci doar o maschează.

Pentru unghii naturale cât mai puternice și frumoase, bicarbonatul este un ajutor de nădejde. Acest ingredient este antiseptic și antifungic. Amestecați 3-4 linguri de bicarbonat de sodiu cu apă călduță, astfel încât să obțineți o pastă cremoasă. Cu acest amestec trebuie să vă acoperiți unghiile și să le țineți așa timp de 5-10 minute. După aceea, spălați-vă pe mâini cu apă rece.

Chiar dacă veți observa efectele de la prima aplicare, este necesar să repetați acest procedeu de câteva ori pe săptămână, timp de cel puțin o lună de zile. De-abia după aceea unghiile dumneavoastră își vor recăpăta culoarea naturală, fără urme galbene și nu se vor mai rupe ușor.

Bicarbonatul te scapă de ciuperca unghiei

Bicarbonatul de sodiu este extrem de util și în cazul în care vă confruntați cu o ciupercă a unghiei. Mâinile și picioarele sunt expuse destul de des la umezeală, motiv pentru care se crează un mediu propice infecțiilor. În aceste condiții, microorganismele se înmulțesc foarte repede și acest lucru duce la apariția supărătoarelor ciuperci.

Dacă nu doriți să apelați la unguente cu antibiotice, pe care le puteți cumpăra din farmacii, bicarbonatul vă scoate din impas. Trebuie să știți însă că tratamentul cu acest ingredient natural va dura mai mult, dar dacă veți avea răbdare, veți observa că ciuperca va dispărea. Bicarbonatul de sodiu este eficient atât pentru ciuperca unghiilor de la mâini, cât și pentru problemele de acest gen care apar la picioare.

Într-un lighean, puneți apă caldă, în așa fel încât să vă acopere picioarele și amestecați 3 linguri de bicarbonat de sodiu. Trebuie să stați în această soluție cel puțin 15 minute. După aceea, ștergeți-vă pe picioare și acoperiți-vă unghiile cu o pastă obținută din bicarbonat de sodiu amestecat cu apă caldă. Acest procedeu trebuie făcut în fiecare seară, până când scăpați de ciupercă.

Pentru ca efectul bicarbonatului să fie mai rapid, în ligheanul cu apă puteți adăuga și câteva linguri de oțet de mere. Acesta din urmă are de asemenea rol antifungic.

Publicat: 28 mart. 2020, 18:00 Autor: Ionita Nicoleta Beauty & Style
Pe aceeași temă