Doctorul israelian Gai Peleg a declarat pentru televiziunile israeliene că potrivit informaţiilor de la faţa locului în nordul Italiei doctorii nu mai au permisiunea de a folosi aparatele de respiraţie artificială pentru pacienţii trecuţi de 60 de ani, relatează Jerusalem Post.
Medicul israelian Gai Peleg, care îngrijeşte pacienţi în Parma, Italia, a declarat pentru Channel 12 că lucrurile se înrăutăţesc pe măsură ce numărul pacienţilor creşte. 5.000 de noi cazuri au fost confirmate în Italia în ultimele 24 de ore. Peleg a spus că, potrivit celor la care este martor în spital, instrucţiunile sunt să nu se ofere acces la aparate de respiratorii artificiale pacienţilor de peste 60 de ani, deoarece astfel de aparate sunt în număr insuficient, scrie Jerusalem Post, citat de Adevărul.
Cum departamentul său primeşte pacienţi cu coronavirus fără multe şanse de supravieţuire, se pune accentul pe asigurarea întâlnirii pacienţilor cu cei dragi şi intermedierea comunicării cu aceştia în ultimele momente, în ciuda reglementărilor de carantină. Alte relatări susţin că, pe măsură ce numărul morţilor creşte, unele familii se simt incapabile să asigure o înmormântare corespunzătoare pentru cei dragi.
Nu este clar din articolul Jerusalem Post dacă este vorba de pacienţii în stare foarte gravă care nu au şanse la viaţă sau despre toţi pacienţii de peste 60 ani cu o formă gravă a bolii.