Mama Nicoletei Cengher are sufletul răscolit de durere! Ce a apărut la mormântul cântăreței care a ars de vie într-un club din Constanța

Mama Nicoletei Cengher, una dintre cântăretele care au murit în incendiul de la Constanța, este devastată de durere. Au trecut 7 ani de la tragedie, iar familia uneia dintre cele 3 fete care și-au găsit sfârșitul în incendiul de la restaurantul din Constanța, încă nu poate accepta ideea că tânăra s-a stins…

În noaptea de 5 aprilie 2014, pompierii din Constanța au intervenit de urgență la un restaurant de pe Bulevardul Tomis, acolo unde a izbucnit un incendiu. În seara respectivă, trei tinere și-au găsit sfârșitul. Nicoleta Cengher, Nicoleta Vasiliteanu și Mihaela Tucă au ars de vii în camera – care ținea loc de vestiar – aflată deasupra localului.

Mama Nicoletei Cengher, parastas de 7 ani

Reporterii CIAO.RO au stat de vorbă cu mama Nicoletei Cengher, Mariana Sarkany, la fix o săptămână după ce femeia a făcut parastas, la cimitir, de 7 ani, când a chemat preotul să facă o slujbă și a împărțit pachete.

Mormântul Nicoletei arată spectaculos, e făcut din marmură, este plin cu fotografii cu ea, iar florile si lumânările nu lipsesc niciodată. De asemenea, familia i-a inscripționat și câteva versuri emoționante. “A muri înseamnă a te naște într-o nouă stea”, “Eu nu am vrut să plec de lângă voi, să trec atât de tânără în neființă, dar v-am lăsat ceva iubiți părinți și iubite frățior: o stea pe cer care vă va veghea mereu și cântecele mele…”, “Locul pe care l-ai avut în viața noastră, absența ta, fac durerea să rămână mereu în inimile noastre. Anii petrecuți împreună au fost prea puțini și visele tinereții tale s-au spulberat într-o seară de aprilie… Speranțe, vise spulberate, lacrimi și durere în inimile noastre! Să te iubim a fost ușor, să te uităm este imposibil!”, sunt rândurile inscripționate pe marmura de la locul de veci al regretatei artiste.

Cum sunteți? Au trecut 7 ani de la tragedie…

La fel ca în prima zi, în dimineața acelei zile când am văzut pe pagina ei de Facebook: “Nico, acum ne vei cânta din Ceruri”. Soțul fugise la restaurant (localul care a ars, unde se afla și fiica ei – n.r.), pentru că o sunase și îi intrase căsuța poștală. Iar ea nu făcea niciodată așa ceva, nu-și închidea telefonul. Cumplit. Niciodată, cât o să trăiesc, n-o să pot să mă împac cu ideea…

Mariana Sarkany: „E cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui părinte”

Fiecare zi, fiecare anotimp, îți amintește cum a fost, ce a făcut. Am momente când și o lună nu pot să o ascult (piese de-ale ei – n.r.). N-am puterea. E cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui părinte și mi-aș dori ca nimeni nici să nu simtă, nici să treacă prin ce trecem noi. E maximul pentru un părinte.

O visați des?

O visam pe un trotuar întunecat. În ultima zi de proces, când s-a terminat, după aproape 7 ani, le-am visat pe toate trei (fiica ei, împreună și celelalte două tinere care s-au stins în incendiul de la local – n.r.), dar în spate era tot întunecat, împărțeau trandafiri.

S-a întâmplat să vă transmită ceva în vis?

Da. Am visat-o că stătea în mijlocul drumului, avea codiță, cum era ea. Și strigam la ea: “Nico, nu sta în mijlocul drumului că vin mașini!”. Și venea un autobuz. Și atunci ea s-a ridicat și a fugit în fața autobuzului. La volan era o fată blondă cu codiță. În ziua următoare, era tata, Dumnezeu să-l odihnească, el stătea cu noi. Eram cu tata, nu era nimeni pe stradă. Fracțiune de secundă, o fată blondă a țâșnit, nu știu de unde, am apucat să frânez, a pus mâna pe capotă. Avea părul strâns în spate, codița, era blondă. Și în spatele meu era un autobuz.

Și băiatul (fratele Nicoletei – n.r.) a visat, seara, că i-ar fi spus Nico “Aveți grijă de voi!”. Și când a ieșit de la școală a fost un accident chiar în fața școlii…

Ce i-a transmis Nicoleta Cengher mamei, in vis?

Dacă n-am crede că e mai bine unde e, și cândva, dacă Bunul Dumnezeu vrea să ne vedem, chiar n-aș putea să trăiesc așa… cu asta ne consolăm, cu credința în Dumnezeu. De fiecare dată când vin… aici (la cimitir – n.r.) mereu o întreb “De ce, Nico?”, “De ce n-am putut să te opresc?!”, “De ce n-am putut să fac ceva să nu te duci?!”. Mi-a zis “Mă duc, mami, pentru ultima dată”. Și îi zic “Nico, dă-le un mesaj și spune-le că nu te mai duci”. Și mi-a zis “Nu merge așa, mami, mă duc să-mi iau rămas bun de la colegi, cum adică… Merg, mai cânt puțin și…”.

Băiatul ce face? Cum mai este? Îmi spuneați la un moment dat că îl duceți la terapeut.

A fost, dar nu s-a deschis. Ce îmi pare cel mai bine este că mi-a spus că vrea să se facă pompier, să salveze vieți. Dintr-un copil fericit… nu mai… nici zilele de naștere nu și le mai serbează, de când s-a întâmplat cu Nico. Nu mai vrea. “Mami, nu mai e ca și cum era Nico, nu mai vreau”. Nici majoratul n-a vrut să-l serbeze (băiatul va împlini luna viitoare 20 de ani – n.r.).

Și dumneavoastră ați slăbit destul de mult…

Te simți oarecum vinovat când te duci la culcare când știi că ei îi e frig, tu stai la căldură. Parcă te simți vinovat și după ce zâmbești. Îți schimbă absolut viața. Nu există sentiment de fericire sau sărbători fericite, nu, nu mai. Acel sentiment pentru mine nu mai este. Cel putin cuvântul ăsta, fericire, este eclipsat de toată durerea asta. Ce fericire? Cum să fii fericit când copilul tău…

Și dacă n-ar fi fost un copil bun, oricum ar fi fost, părinții să-și îngroape copiii, e cumplit.

Procesul s-a încheiat. Vinovatul a ajuns după gratii?

S-a încheiat, da. Vinovatul principal a ajuns după gratii, 8 ani a primit, dar acum am înțeles că a făcut cerere, contestație de anulare, pentru că nu suportă pușcăria.

El a încercat vreodată să ia legătura cu dumneavoastră?

Cu mine nu.

Localul este tot închis sau se lucrează pentru a se redeschide? Mi-ați spus că n-ați mai trecut niciodată pe strada respectivă, dupa incident.

Nu pot să trec pe bulevardul acela, efectiv. N-am mai trecut de atunci. Am înțeles că se construiește ceva… Nici nu mai vreau să știu. Să fie sănătos, să-i fie bine…

Dumneavoastră ați fost la terapeut?

Eu n-am nevoie de terapeut. Mie nu poate să-mi zică nimeni să nu… să nu ce? Să uit sau să ce? Împreună cu soțul, încercăm să ne încurajăm, să ne îmbărbătăm unul pe altul…

Ce i-a inscripționat mama pe mormânt Nicoletei Cengher?

Ați refăcut mormântul…

Da, soțul a făcut proiectul și eu m-am ocupat puțin de design, m-am ocupat de poze.

Îmi spuneați că atunci când ați văzut-o practic ultima dată, nu ați apucat să o îmbrățișați, așa cum se întâmpla de obicei când pleca din casă.

Da, de fiecare dată când pleca ori ea mă săruta, ori eu. Dar de data asta… a trecut pragul și s-a uitat și mi-a zis că ia cheile ca să nu ne mai deranjeze noaptea aia când se întorcea. Cine se gândea… la așa ceva. Dimineața, îmi spuneau să nu intru la morgă. Ce să nu intru? La copilul meu să nu intru? Soțul fusese prima dată la morgă și nu știa cum să ne spună când a venit acasă… Dar eu știam deja că intrasem pe pagina ei de Facebook. I-am zis “Du-mă la morgă. Cum să nu intru la copilul meu?” Și m-am uitat atent, atent. Mă întreba “Sigur e Nico?”. Erau înnegrite de fumul ăla. Am putut să o recunosc, părul n-a ars, hăinițele. Avea un chip îngrozit. Toate 3 aveau. Erau îngrozite. Absolut îngrozite. Dumnezeu mi-a dat putere atunci…

Spuneați că ați fost plecată în străinătate 2 luni și jumătate.

Am fost într-o vacanță (la soțul ei, unde lucra în străinătate), anul trecut iulie și august, dar numai aici mi-a stat capul.

Nu v-ați gândit să vă mutați definitiv în Germania…

Nu, nici eu, nici soțul. Să vin la copilul meu de 2 ori pe an? Am putea oricând, dar nu aș putea să nu vin la Nico. Nu vin o dată pe săptămână, n-am o zi anume când vin, în weekend sau în altă zi. Vin de câte ori simt, când îmi trece prin cap, vin.