Magie, dans și pictură, vinerea aceasta la Românii au talent! Declarații în exclusivitate ale concurenților care vor urca pe scenă

Publicat: 29 feb. 2024, 15:24 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

După un început de sezon încărcat de momente spectaculoase și concurenți care au pregătit momente de-a dreptul neașteptate, show-ul Românii au talent ajunge vinerea aceasta la cea de-a patra ediție. Și de această dată, pe scenă vom vedea atât români dornici de afirmare, cât și artiști internaționali, care vin să arate puțin din ceea ce au demonstrat la cel mai înalt nivel.

Înaintea emisiunii, am aflat în exclusivitate de la câțiva dintre ei de ce au ales să vină și ce așteptări au după această participare.

Dorin Raicu are 60 ani și vine din Prahova cu un moment de dans salsa. ”Salsa a apărut acum 15 ani în viața mea, un fost coleg de sală m-a condus în zona asta. Eu am făcut arte marțiale și un fost coleg a insistat să merg. Când am intrat în sală, m-am îndrăgostit instant de dansurile latino, respectiv salsa, bachata, în special. Apoi am luat lecții în privat, iar din 2014 am debutat pe scena de la Brașov. Mă consider amator, tot ce ține de coregrafie și costume sunt făcute de mine. Nu am o apariție scenică frecventă, depinde unde sunt festivalurile. În momentul când dansez, pe scenă sau în afara ei, uit absolut orice legătură cu mediul înconjurător. Sunt eu și muzica. Muzica mă face pe mine, eu fac muzica. Mă simt exagerat de liber. Îmi doresc să nu-mi dezamăgesc soția, pentru că mi-a fost alături în vremurile acestea. Mi-aș dori ca oamenii să lase rușinea și inhibițiile și să îmi urmeze exemplul”, ne-a declarat el, extrem de sincer.

Direct din Spania, va veni Quim Moya, un artist de 48 ani care va impresiona cu viteza lui la pictat, dar mai ales cu modul original în care își prezintă lucrările. ”Ce îmi doresc este să pictez foarte rapid pentru a păstra atenția publicului deoarece ei nu știu ce voi picta. Eram cu un prieten alături de care pictam, făceam un fel de artă – performantă și ne-a apărut această idee deoarece inveția este să desenăm alb pe alb, astfel încât să pictăm ceva ce oamenii nu știu. Este pentru prima dată când vin în țară și la un show de tip Got Talent. În primul rând, îmi doresc să mă simt bine, asta e foarte important. Dacă eu mă simt bine, atunci voi putea face și publicul să se simtă bine. Apoi dacă cineva din public este mai fericit, este ca un vis frumos”, ne-a mărturisit acesta.

34 de tinere formează echipa care va reprezenta Școala de Dans Vogue, din Ploiești. Cu vârste între 12 și 18 ani, acestea au pregătit un musical showdance și vor să arate că merită aprecierea celor din jur. Irina Ciobanu este coordonatoarea lor de 16 ani. ” Majoritatea fac parte din pepiniera din școala de dans Vogue, de la 4 ani. Acum au ajuns adolescente, iubesc ceea ce fac și atunci eu am un as în mânecă – le pot cere să meargă până la extrem. Am participat la Campionatul Mondial din Croația, ne-am calificat cu locul 3 mondial, anul acesta. Am reprezentat România în America, în Florida – Young Talent Show. În 2019 am fost la Vibe International, din Viena. Când lucrăm împreună, avem 4 ore consecutiv de antrenament. Copiii sunt din școli și clase diferite, cu diferențe de vârstă. Simt că performanța lor este aprecierea muncii mele.  Ceea ce eu nu am putut să obțin ca dansator, obțin prin puii mei”, a povestit aceasta.

Doi magicieni, tată și fiu, din Germania, Johnny și Ryan Hayashi au pregătit și eu un moment special. Mai multe ne-au povestit chiar ei: ”Eu am început când aveam 8 ani, urmăream magicieni la televizor și mi-am dorit să învăț despre asta. Citeam cărți și făceam trucuri cu cărțile de joc. Apoi am învățat să-l învăț și pe Johnny de când a făcut 12 ani. De la 13 ani a început să meargă la show-uri talente.

Johnny – când m-am apucat de magie, nu știam că tatăl meu face asta sau că are un cont de YoUTube. Când am început să colaborez cu el, am văzut că la diferite ocazii arăta magii oamenilor și mi-am dorit să învăț. Am început să performăm împreună de când avea 16 ani. A durat 2 ani să pregătim acel moment – direct într-un show american. Apoi am fost într-un show din Australia. Simțim că acum arată ca un show făcut de doi bărbați. Bunicii mei și partea românească din familie sunt foarte fericiți că voi fi pentru prima dată pe o scenă în țară. Dorința mea este ca jurații să ne găsească entertaining, amuzanți și așa cum sunt multe familii care trăiesc în altă țară, faptul că putem performa în fața familiei noastre, vreau să transmitem un mesaj. Cei din alte țări știu că aici e acasă și le dedicăm lor acest număr”.

Pe toți aceștia, dar și mulți alții, îi putem vedea în cea de-a patra ediție Românii au talent, sezonul 14 fenomen.

Publicat: 29 feb. 2024, 15:24 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×