Lucian Mîndruță, mesaj dramatic! La ce riscuri este expusă soția lui, care este medic, în aceste momente!

Publicat: 13 mart. 2020, 11:38 Autor: Maria Apostol Vedete
Lucian Mîndruță, mesaj dramatic! La ce riscuri este expusă soția lui, care este medic, în aceste momente!

Lucian Mîndruță a postat un mesaj tulburător despre soția lui, care este medic, și riscurile la care se expune în aceste momente.

Jurnalistul a dezvăluit un episod emoționant legat de soția sa, Ioana, care este medic neurolog la un spital din Capitală.

Lucian Mîndruță, în vârstă de 52 de ani, a povestit despre empatia de care dă dovadă soția sa în aceste momente și, totodată, a atras atenția acelora care judecă medicii fără să cunoască realitatea din spate:

M-am trezit la patru, de grijă. Soția mea, pe la 6. S-a spălat și-a facut bagajul: haine pentru câteva zile, în caz că trebuie să rămână la serviciu mai multe zile și nopți. În bagaj intră și o mască. A primit-o cadou ieri de la cineva. Atât are, una singură. Soția mea e medic. Lucrează la un spital din București. În fiecare zi vede 10, poate 20 de pacienți. Cum e la neurologie, poate că e mai ferită. Dar dacă unul cu durere de cap ajunge la ea crezând că-i accident cerebral și de fapt e corona? Asta e întrebarea, și nu avem un răspuns la ea. Nimeni nu are.

Îmi aduc aminte că acum o lună ne uitam amândoi la televizor la medicii chinezi, înfofoliți din cap până-n picioare în combinezoane speciale. Și chiar discutam: băi, da’ ce organizați sunt ăștia, ce isterie… Și după aia am aflat c-a murit și-un medic tânăr. Și ne-a trecut un fior. Ieri seară am început să discutăm planuri de criză. Ce bani mai avem fiecare, pe ce carduri, și să ne dăm unul altuia PIN-urile, în caz de ceva…

Înțelegeți? Și totuși, azi s-a trezit la 6, s-a îmbrăcat, și-a luat bocceluța de criză și-a plecat spre spital. Fără să crâcnească. Fără să se gândească vreo clipă la o alternativă la această datorie. Am vrut să vă spun și vouă asta. Că poate țineți minte până data viitoare când vă înjurați doctorii. Mulțumesc”, – a scris Lucian Mîndruță pe contul personal de Facebook.

Publicat: 13 mart. 2020, 11:38 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×