Andreea Esca, petrecere cu fast la 50 de ani! Celebra știristă de la ProTV și-a dus prietenii la Istanbul!

Publicat: 29 aug. 2022, 09:07 Autor: Dora Bazavan Vedete

Andreea Esca împlinește 50 de ani chiar pe 29 august, așa că vedeta și-a sărbătorit ziua în avans și a pus la cale o petrecere pe cinste chiar în acest weekend.

Pentru că schimbă prefixul, din 10 în zece ani, Andreea Esca chefuiește cu stil. De această dată, în pragul celor 50 de ani, Esca le-a făcut o surpriză invitaților săi, familie, prieteni, colegi și i-a dus un weekend la Istanbul.

Destinația au aflat-o cu toții după ce avionul a aterizat, așa secretul a fost bine ținut de vedetă. Lucian Mîndruță și soția lui au fost printre invitați și a descris exact ce simte pentru colega lui de breaslă și cum a fost călătoria!

Camelia Șucu, Cristiana Copos, Mihai Petre împreună cu soția sa, Dana Rogoz alături de soțul ei și mulți alții i-au fost alături Andreei Esca de ziua ei. Cu toții s-au distrat și au dansat într-o crozieră pe Bosfor, la Istanbul. Iar petrecerea a fost una de pomină și de povestit mai departe copiiilor și nepoților.

Și apropo de copii, Esca a avut alături nu doar părinții și nepoții, ci și pe cei doi copii ai săi, Alexia și Aris. Soțul vedetei de la ProTV fiind de altfel cel care s-a ocupat de organizare. Andreea Esca a fost mereu cu zâmbetul pe buze. A dansat, s-a distrat, a cântat și a fost o sărbătorită fericită!

Până la urmă Esca ne-a dus la Istanbul, de ziua ei, prieteni, rude și copii…
Suntem vreo 70 și-a fost nevoie de două autocare de la aeroport și până aici – șoferii turci chiar au făcut întrecere cu noi, care ne duce mai repede…!

Nu dau numele hotelului, că, nah, sunt deja destui invitați…dar e foarte aproape de Bosfor, de unde și pozele. Oricum, lumea nu prea stă cu ochii pe geam, că a început deja dansul (în coregrafia lui Mihai Petre și-a soției Elwira).
Meniul? Bame. Multe bame, plus pepene și salată! Și alte chestii mai pe opulență, dar știți că nu prea îmi plac pozele cu mâncare.

Vă las mai departe cu cele de pe drum și cu peisajul mereu minunat al Istanbulului, lângă care petrecem cei 50 de ani ai bunei mele prietene.
Nu, tot nu știu cât are salariul. Știu doar câte stele are hotelul. Dar parcă mai contează…”, a povestit pe social media Lucian Mîndruță.

Pe Esca și Mîndruță îi leagă o prietenei de durată. Au fost colegi începând cu televiziunea SOTI și iată că până în ziua de azi sunt prieteni. Așa ca Lucian Mândruță nu încetează să își exprime admirația față de Esca. Așa că a devenit puțin nostalgic acum, la ceas aniversar, rememorând câteva amintiri care îl leagă de celebra jurnalistă.

O știu de 30 de ani. Am văzut-o prima oară la televizor prin iarna lui 91-92, când promova o televiziune nouă: SOTI.
M-am uitat la ea vorbind, cu totul altfel decât prezentatoarele și crainicii obosiți și vetuști ai vremii. Și nu pentru că era tânără. Ci pentru că era altceva. Alt aluat. Altă poftă de viață. Altă energie.
Am văzut-o și mi-am dorit să lucrez cu ea. Eram deja în presă, la o agenție. Și norocul a făcut să aibă nevoie de un prezentator exact la televiziunea aceea.
Și-așa am început și eu drumul în televiziune. La SOTI am scos din cutie singurul calculator al postului și-am început să redactez jurnalele ei. Apoi la Pro am editat zeci, poate sute de edițIi ale știrilor serii. Am prezentat și eu, în ambele locuri, însă n-am putut s-o întrec niciodată. Am încercat – la Antenă – și n-am reușit. Era prea bună pentru meseria asta. Eu o făceam din plăcere. Ea din pasiune. Și diferența s-a văzut mereu.
Mâine face 50 de ani. Dar petrecerea a fost ieri seară, pe o ambarcațiune pe Bosfor. Am dansat, dar un pic doar, căci eram rupt de oboseală. Aș fi vrut să și vorbesc, dar n-am avut destulă energie…
Așa că îi scriu aici, să știe toată lumea, că viață noastră e diferită și datorită ei. Într-un fel bun și de multe ori neașteptat. Ca aseară. Mulțumesc, Andreea Ioana”, a mai scris Lucian Mîndruță pe pagina lui de Facebook, după ce s-a distrat la petrecerea Andreei Esca.

Publicat: 29 aug. 2022, 09:07 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă