Lovitură dură pe piața media! O celebră prezentatoare părăsește PRO TV pentru un alt post

Publicat: 28 oct. 2020, 09:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Una dintre cele mai apreciate prezentatoare de la PRO TV a hotărât să își dea demisia. Potrivit publicației Pagina de Media, jurnalista va încheia colaborarea cu celebrul trust pentru a începe un nou proiect, la un alt post generalist.

Roxana Hulpe căci despre ea este vorba se află de cinci ani la Pro TV. Frumoasa blondină a venit iniţial ca reporter pe subiecte sociale, iar ulterior s-a specializat pe educație.

Plecarea ei este o surpriză, asta pentru că prezentatoarea tocmai începuse o serie de emisiuni numită Viitor cu clasă la Pro TV, despre care postul de televiziune spunea că are misiunea de a scoate la suprafaţă acei profesori şi elevi care, în şcoala şi comunitatea lor, au reuşit să schimbe în bine ceea ce înseamnă astăzi educaţie.

Se pare că jurnalista a semnat deja contractul cu Prima TV, acolo unde a ajuns şi Bebe Cotimanis.

Ea ar urma să fie la pupitrul jurnalului principal de ştiri din weekend, Focus 18. Contactată de Pagina de Media, Roxana Hulpe nu a confirmat despărţirea de PRO.

„Ce pot spune este că acum sunt reporter al Ştirilor Pro TV”, a declarat Roxana Hulpe.

O altă vedetă PRO TV a părăsit trustul în urmă cu câteva luni

După un sfert de veac în care a dat glas promo-urilor de pe Pro TV și a făcut parte și din juriul Românii au talent, Bebe Cotimanis a decis să schimbe trustul media. Vocea sa a fost înlocuită, printre alții și de omul de radio George Vintilă, scrie pagina de media.

Din 5 octombrie, actorul va putea fi auzit în spoturile de la Prima TV, dar și pe celelalte posturi sportive ale grupului Clever Media (Look Plus, Look Sport, Look Sport 2, Look Sport 3 și Look 4K).

Postul Prima TV a fost achiziționat recent de Clever Media, deținut de omul de afaceri Adrian Tomșa. În urma acestei schimbări, vor fi făcute câteva îmbunătățiri în zona tehnică,trecerea la HD, dar și în ceea ce privește conținutul. Noua conducere vrea, totuși să păstreze caracterul generalist al postului.

Publicat: 28 oct. 2020, 09:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă