Klaus Iohannis, despre noi restricții în România! Ce se va întâmpla în perioada următoare

Publicat: 12 nov. 2020, 14:08 Autor: Elena Arhiva
Klaus Iohannis, despre noi restricții în România! Ce se va întâmpla în perioada următoare

Klaus Iohannis a vorbit, joi, la debutul videoconferinței cu prefecții, despre măsurile de restricție deja intrate în vigoare în România și despre efectul acestora care, în opinia domniei sale, deja încep să se vadă.

”Vă mulțumesc pentru că de luni de zile sunteți implicați împreună cu Guvernul și cu mine în gestionarea acestei pandemii. Este o perioadă extrem de complicată și zlinic apar noi provocări, însă până acum noi am făcut față și împreună cu dumneavoastră intenționez să facem față și în continuare acestor provocări. Vă reamintesc că pe primul loc este sănătatea românilor! Însă pentru asta e nevoie de măsuri care vin în principal din două zone. Prima zonă este cea de protecție și vorbim aici de măsuri care au fost luate de câtva timp de Guvernul Orban. Este vorba despre portul măștii, distanțare, igienă.

Al doilea pachet mare de măsuri se referă la mobilitate. Trebuie să luăm măsurile adecvate, care se impun la momentul respectiv pentru a reduce mobilitatea populației. Asta înseamnă că reducem posibilitatea de contact între persoanele infectate și cele sănătoase”, a spus președintele României.

Klaus Iohannis: „Măsurile care s-au luat acum câteva săptămâni au dat rezultate”

”Deja, putem să observăm că măsurile luate de Guvern acum câteva săptămâni, care la momentul respectiv au dus la dezbateri de tot felulș, deja dau primele rezultate. Acum 3-4 săptămâni, numărul de cazuri creștea de la săptămână la săptămână foarte mult și acum cred că suntem deja în a treia săptămână în care numărul de cazuri maxim se situează în jurul a 10.000 și sunt multe zile în care numărul de noi infectări este sensibil sub 10.000. Nu putem să spunem că am reușit să îngrădim pandemia dar avem confirmarea că măsurile care s-au luat acum câteva săptămâni au dat rezultate.

Aceste rezultate, chiar dacă există și arată că măsurile pe care le luăm sunt bine gândite, nu au fost suficiente. Nu au fost suficiente fiindcă vedem că la ATI numărul de persoane infectate crește. Vedem că în fiecare zi numărul de decese crește. Mult prea mulți români mor de această boală și atunci evident că s-a impus un nou set de măsuri restrictive”, a mai spus Iohannis.

10.142 de noi cazuri în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost 10.142 de cazuri noi de COVID-19. Până astăzi, 12 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 334.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

224.916 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.142 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.599 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Sursa foto: Arhivă Ciao

Publicat: 12 nov. 2020, 14:08 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×